Wizz Air deschide a patra bază în România
Wizz Air, cea mai mare companie low fare – low cost din Europa Centrală şi de Est a anunţat astăzi deschiderea celei de-a patra baze operaţionale din România, laTîrgu-Mureş.
Pentru început Wizz Air va aloca bazei o aeronavă nouă Airbus A320 şi va adăuga şapte noi rute celor deja operate spre Budapesta şi Londra:
Către Frecvenţă Data începerii
Barcelona (Spania) 3 zboruri/săptămână Sâmbătă, 18 iunie
Roma Fiumicino (Italia) 2 zboruri/săptămână Luni, 20 iunie
Paris Beauvais (Franţa) 2 zboruri/săptămână Duminică, 19 iunie
Milano Bergamo (Italia) 2 zboruri/săptămână Sâmbătă, 18 iunie
Madrid (Spania) 2 zboruri/săptămână Duminică, 19 iunie
Dortmund (Germania) 3 zboruri/săptămână Sâmbătă, 18 iunie
Bologna Forli (Italia) 2 zboruri/săptămână Luni, 20 iunie
Wizz Air nu lansează doar rute noi din Tîrgu-Mureş, ci va creşte şi frecvenţa către Londra Ludon de la 3 la 4 zboruri/săptămănă.
“La cinci ani după ce Wizz Air a lansat primul zbor din România, inaugurăm cea de-a patra bază operaţională din ţară. Aceasta reprezintă o nouă etapă semnificativă pentru operaţiunile noastre din România, care demonstrează angajamentul nostru faţă de pasagerii români în a le oferi tarife cu adevărat accesibile şi o reţea cu o creştere rapidă. Această extindere ne va consolida în continuare poziţia de lider pe segmentul low cost în România”, a declarat József Váradi, Chief Executive Officer Wizz Air.
Tarifele pornesc de la 90 lei(22,49 Euro) pentru un singur zbor, cu toate taxele incluse. Biletele sunt deja disponibile pe wizzair.com.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





