Vremea continuă să facă ravagii în România. După câteva zile de caniculă, vremea se schimbă radical. Meteorologii tocmai au emis o avertizare de Cod portocaliu de averse și vijelii. Aceasta ameninţă aproape toată ţara şi este valabilă până la ora 23.00.

Cod Portocaliu de averse şi vijelii

Cei de la ANM anunţă că în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 35-50 l/mp și izolat 70 l/mp.

Alertă meteo ANM

Sunt vizate județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Tulcea, Cosntanța și Ilfov.

Tot sâmbătă, între orele 12.00 și 23.00, în județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad și Caraș-Severin va fi Cod galben. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20-40 l/mp.

Local în sudul și estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

De la ora 23.00 ploi însemnate

De sâmbătă seara, de la ora 23.00, până duminică, la ora 21.00, va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.

În intervalul menționat îndeosebi în zonele de deal și de munte precum și în centrul, sudul și sudestul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25-30 l/mp.