S-a aflat cum va fi vremea duminică, dar și în ultima săptămână a lui ianuarie. Sunt temperaturi fără precedent pentru această parte a anului în România. Va fi o vreme frumoasă de primăvară, iar în timpul zilei vom avea parte de căldură. Vor fi până la 14 grade duminică în țară, în timp ce în București se așteaptă maxime de până la 10 grade.

Vremea a luat-o razna

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 1 și 11 grade, iar cele minime între -11 și 1 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Izolat, în zonele joase, dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de chiciură, arată datele Administrației Naționale de Meteorologie. Vântul va sufla moderat în Dobrogea, Bărăgan și la munte, cu unele intensificări pe creste, dar va fi în general slab în celelalte regiuni.

Temperaturile vor fi mari ridicate decât normalul perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară și noaptea când se vor semnala precipitații local în jumătatea de vest a teritoriului și izolat în rest. Acestea vor fi mixte la munte și predominant sub formă de ploaie în restul zonelor. Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor ajunge la 5 – 14 grade, iar cele minime, în general, între -5 și 5 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Vremea duminică 26 ianuarie București

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârșitul intervalului, când va crește probabilitatea de ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade.

Vremea se schimbă de luni. Apar ploile în cea mai mare parte a țării. Începând de luni sunt așteptate ploi, vremea va fi închisă, iar temperaturile nu vor depăși 6 grade.


Te-ar putea interesa și: