Zelenski, prima reacție după acuzațiile Rusiei privind presupusul atac cu drone

Rusia a acuzat Kievul pentru acest incident și a amenințat că va riposta. În urma acestor amenințări, președintele ucrainean a venit cu un răspuns.

Volodimir Zelenski afirmă că Kievul nu se află în spatele unui presupus atac, iar astăzi, la o conferință de presă la Helsinki, a explicat cum stau lucrurile.

„Noi nu îl atacăm pe Putin sau Moscova, noi luptăm pe teritoriul nostru. Ne apărăm satele și orașele”, a precizat liderul de la Kiev.

Întrebat de ce Rusia a acuzat Ucraina că se află în spatele presupusului atac, Zelenski a spus că Putin are nevoie de o modalitate de a-și motiva poporul, deoarece nu are „nicio victorie”.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene a făcut și el declarații în care evidențiază că Kievul nu are cunoştinţă de vreun atac cu drone la Kremlin.

„Nu avem informaţii despre aşa-zisele atacuri de noapte la Kremlin. Aşa cum a spus în numeroase rânduri preşedintele (ucrainean Volodimir) Zelenski, Ucraina îşi foloseşte mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a-şi elibera propriul teritoriu, nu pentru a-i ataca pe alţii”, a precizat Serghii Nikiforov.

Ucraina le cere aliaților de mai multe luni să îi dea avioane de luptă moderne

Președintele ucrainean, care se află în vizită în Finlanda, a declarat că el crede că aliații vor da avioane de luptă Ucrainei după ce aceasta va lansa cu succes o ofensivă, relatează BBC.

„În curând vom avea operațiuni ofensive și după ele, sunt convins, ni se vor da avioane”, a declarat Zelenski la o conferință de presă comună cu președintele finlandez Sauli Niinistö.

„Avem nevoie cu adevărat, cu adevărat, de avioane. Așa merge acest război, că trebuie să dovedim în mod constant pe câmpul de luptă. Mai întâi arătăm că nu putem fi capturați în trei zile, apoi ne dau un fel de arme. Apoi mergem din nou înainte, cerem artilerie cu rază lungă de acțiune. După aceea, ni se dau armele corespunzătoare”, a afirmat Zelenski, citat de Interfax-Ucraina.

Ucraina le cere aliaților de mai multe luni să îi dea avioane de luptă moderne, în primul rând F-16, dar aliații au refuzat până acum. La început, ei au explicat acest lucru prin faptul că nu doresc să provoace inutil Rusia, apoi prin dificultăți tehnice și de altă natură.

În același timp, Ucraina a primit de la țările NATO din Europa de Est vechile avioane de luptă sovietice MiG-29 pe care le mai aveau.