"Consiliul de supraveghere consideră că Martin Winterkorn este cel mai bun director general posibil pentru Volkswagen. Winterkorn ar trebui să continue în postul său de CEO la fel de activ şi cu acelaşi succes ca şi în trecut. Consiliul de supraveghere va propune prelungirea contractului său la reuniunea din luna februarie 2016", se arată într-un comunicat de presă.

Aceste declaraţii sunt destinate să contrazică speculaţiile potrivit cărora ar exista unele neînţelegeri între CEO-ul Martin Winterkorn şi preşedintele Consiliului de supraveghere Ferdinand Piech. Acesta a declarat sâmbătă pentru săptămânalul Der Spiegel că 's-a distanţat' de Winterkorn, considerat multă vreme drept protejatul său.

De naţionalitate austriacă, Ferdinand Piech, este unul din moştenitorii dinastiei Porsche şi una din figurile proeminente în mediul de afaceri din Germania. Holdingul Porsche SE deţine 51% din capitalul Volkswagen, grup care produce 12 mărci de automobile şi camioane şi care realizează o cifră de afaceri de 200 de miliarde de euro pe an.AGERPRES