Luna trecută, livrările brandului VW au urcat cu 0,6%, în timp ce Audi, divizia de lux a Volkswagen, a raportat un avans de 16%. Analiştii se aşteptau la un declin al vânzărilor brandului VW de 6,7%. 

'Vrem să mulţumim dealerilor şi clienţilor pentru sprijinul arătat brandului VW. Compania va continua să acţioneze pentru restabilirea încrederii clienţilor', a declarat Mark McNabb, director operaţional al Volkswagen America. 

În primele nouă luni din acest an, vânzările brandului VW în SUA au scăzut cu 2,5% în timp ce Audi a beneficiat de majorarea cererii pentru vehiculele de lux, înregistrând un avans de 13%. 

Luna trecută, brandul Volkswagen a vândut 26.141 de unităţi, înregistrând o creştere de 51% a livrărilor pentru modelul Golf. Audi a anunţat 17.340 de vehicule vândute, cea mai bună lună septembrie a brandului în SUA. Vânzările combinate ale celor două brandului au ajuns la 43.481 unităţi, de la 40.913 vehicule în septembrie 2014. 

Grupul auto german Volkswagen este implicat în prezent într-un scandal de amploare, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forţat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche. 

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. 

Sursa: Agerpres