Volkswagen va renunța la câteva contracte colective de muncă
Volkswagen va renunța la șase contracte colective de muncă, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu sindicatele germane. A fost nevoită să ia această decizie din cauza situației economice dificile de acum. Printre acordurile pe care Volkswagen le va anula se numără cel de protecție a locurilor de muncă, valabil din anul 1994 pentru angajații din Germania, și un alt acord legat de salarizarea celor care ocupă funcții de specialitate sau conducere. Compania auto va renunța la acordurile pentru angajații temporari și la cele care prevedeau că trebuie să angajeze ucenicii după ce aceștia își termină formarea.
„Faza actuală contribuie la incertitudine. Putem contracara acest lucru dacă creăm perspective de viitor pentru compania noastră în curând. Acest lucru se aplică companiei, precum şi nivelurilor acordurilor salariale”, a declarat şeful resurselor umane de la Volkswagen, Gunnar Kilian, potrivit unui comunicat de presă.
Locurile de muncă ale angajaților vor fi protejate până pe 30 iunie 2025
Locurile de muncă ale angajaților vor fi protejate până pe 30 iunie 2025. Acum, Volkswagen va începe discuțiile cu reprezentanții muncitorilor, dar e de așteptat să apară obiecții, mai ales legate de renunțarea la protecția forței de muncă și riscul de a închide fabrici. O garanție pentru locurile de muncă nu e importantă doar în perioadele bune, ci ar trebui să fie o plasă de siguranță pentru angajați în vremuri grele.
În prezent, când situația devine tot mai dificilă, VW ia această plasă de siguranță. Nu vom rămâne tăcuți și nu vom sta fără să acționăm. Această tensiune apare într-un moment în care marii producători auto din Europa se confruntă cu mari provocări în trecerea la mașini electrice.
Săptămâna trecută, Volkswagen a spus că nu poate exclude închiderea unor fabrici din Germania, o opțiune care anterior nu era luată în considerare. Compania auto a explicat că ia măsuri urgente pentru a face ajustări structurale care să o ajute să devină mai competitivă pe termen scurt.
„Acum, compania a făcut ceea ce ne aşteptam de zile întregi. Şi situaţia rămâne aceeaşi: vom opune o rezistenţă acerbă la acest atac istoric asupra locurilor de muncă ale noastre. Cu noi, nu vor fi disponibilizări”, a spus şefa Consiliului pentru Întreprindere al VW, Daniela Cavallo.