Marţi a început la Lagos producţia modelelor Passat, Jetta, a sedanurilor CC şi a furgonetelor Amarok, a anunţat Stallion Group, partenerul VW în Nigeria.

Companiile auto şi-au extins producţia şi în afara pieţelor auto tradiţionale pentru a beneficia de scutiri de taxe şi pentru a evita taxele de import. De asemenea, producătorii auto vor să contracareze efectele încetinirii vânzărilor în China şi a declinului din Brazilia şi Rusia. Şi producătorul auto francez PSA Peugeot Citroen a anunţat săptămâna trecută că intenţionează să construiască prima sa fabrică din Africa în Maroc, unde este prezent şi Renault.

În 1975, VW a început producţia modelului Beetle în Lagos apoi a adăugat şi alte maşini şi furgonete. În 1990 a renunţat la operaţiunile din Nigeria din cauza cererii slabe şi a calităţii nesatisfăcătoare a unor produse. Fabrica a fost achiziţionată de firma Stallion, cu sediul în Dubai, care este distribuitorul oficial al VW, Audi, Skoda şi Porsche în Nigeria.

De asemenea, Stallion produce vehicule în Nigeria pentru Nissan, Hyundai, Ashok Leyland şi Iveco.

VW, cel mai mare producător auto din Europa, deţine facilităţi de producţie şi în Africa de Sud.

Profitul Volkswagen a depăşit estimările analiştilor în primul trimestru din 2015, datorită reducerilor de costuri şi îmbunătăţirii pieţei auto europene. În perioada ianuarie – martie 2015, profitul operaţional a urcat cu 17%, la 3,33 miliarde de euro (3,65 miliarde de dolari), în timp ce analiştii se aşteptau la 3,12 miliarde de euro.

Câştigurile au fost sprijinite de redresarea economiei europene – care a stimulat majorarea vânzărilor auto – şi de progresele înregistrate în programul de reducere a costurilor anuale cu cinci miliarde de euro, până în 2017.

VW vrea să devină cel mai mare producător auto din lume până în 2018. VW a devansat deja grupul american General Motors în 2013, devenind al doilea mare producător auto mondial, după Toyota. Grupul german VW are 600.000 de angajaţi şi 119 de fabrici pe plan global. AGERPRES