Voiculescu iese la rampă! Modul în care va fi stabilit candidatul Alianței USR PLUS
Vlad Voiculescu, candidatul PLUS în această competiţie internă, a anunțat, luni, că Alianţa USR PLUS va stabili, săptămâna viitoare, modalitatea de evaluare prin care va fi ales candidatul unic pentru Primăria Capitalei.
„Nu s-a schimbat nimic. Alianţa USR-PLUS va avea candidat unic pentru Primăria Capitalei, candidaţi unici pentru sectoare şi candidaţi unici peste tot în ţară pentru primării. Discuţiile continuă în Birourile Naţionale reunite ale celor două partide. Săptămâna viitoare va fi decis şi modul în care va fi stabilit candidatul alianţei pentru Primăria Capitalei”, a spus Voiculescu într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro
Liste comune pentru consilieri
El a adăugat că Alianţa USR PLUS va avea liste comune pentru consilieri, iar modul în care candidaţii pentru aceste funcţii vor fi desemnaţi va fi stabilit cel mai probabil la nivelul fiecărei filiale.
Alianţa USR PLUS urmează să-şi stabilească un candidat pentru Primăria Capitalei dintre Nicuşor Dan, independent, susţinut de USR, şi Vlad Voiculescu, susţinut de PLUS.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





