Vodafone, primul operator din România care lansează serviciile de roaming 4G

Vodafone, primul operator din România care lansează serviciile de roaming 4G
Publicat de la 7 noiembrie 2013, 13:05

Utilizatorii serviciilor Vodafone 4G au acces, de astăzi, şi la servicii de roaming 4G, atunci când călătoresc în Italia, Spania, Portugalia şi Grecia, fără costuri suplimentare faţă de tarifele curente de roaming, anunţă operatorul.

Noile servicii de roaming 4G aduc utilizatorilor viteze de download de până la 150 Mbps şi de upload de până la 50 Mbps, în funcţie de viteza disponibilă în fiecare ţară. Pentru a se bucura de roaming-ul 4G, clienţii Vodafone trebuie să aibă un serviciu activ de 4G, să fie într-o zonă acoperită 4G, să deţină un terminal compatibil şi un SIM 4G Ready.

Serviciile de roaming 4G vor fi disponibile în mai multe tari din Europa, începând de anul viitor.

Reţeaua 4G a Vodafone acoperă 10 oraşe: Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Galaţi, Timişoara şi Bucureşti. Reţeaua 4G are o acoperire outdoor de 89% în Bucureşti şi o acoperire de peste 90% în 7 din cele 10 oraşe cu reţea 4G din România.

Utilizatorii Vodafone România pot avea acces la serviciile de roaming şi la tarifele standard: apeluri în Uniunea Europeană pentru 0.30 euro/minut,apeluri primite pentru 0.09 euro/minut,SMS-uri la 0.10 euro şi navigare online la 0,56 euro/MB.

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.