"Eu ştiu că lumea nu se va sfârşi decât peste 4,5 miliarde de ani", a declarat Putin, în cursul primei sale mari conferinţe de presă, după revenirea la Kremlin pentru al treilea mandat prezidenţial.

"Acesta este ciclul de activitate solară", a explicat el, subliniind că nu îi este frică de acest moment, "când reactorul se va fi oprit şi totul se va fi terminat".

"De ce să-ţi fie frică dacă acest lucru este inevitabil?", a spus preşedintele rus.

America Centrală şi Mexicul celebrează la 21 decembrie sfârşitul marii ere a calendarului mayaş (pe care cercetătorii o situează mai târziu pe 23 decembrie), un eveniment asociat cu sfârşitul lumii.
Sursa: Agerpres