Vladimir Putin va candida la alegerile prezidențiale din martie 2024

Vladimir Putin va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor! Această mișcare îl va menține la putere până în 2030. Președintele rus consideră că „trebuie să conducă Rusia în această perioadă, care este cea mai periculoasă din ultimele decenii”, au declarat mai multe surse pentru Reuters.

Vladimir Putin, care a împlinit 71 de ani pe 7 octombrie, a fost deja președinte mai mult decât oricare alt conducător rus de la Iosif Stalin încoace. A depășit chiar și mandatul de 18 ani al lui Leonid Brejnev. Boris Elțin i-a înmânat acestuia președinția în ultima zi a anului 1999.

Potrivit surselor, care au vorbit cu Reuters sub protecția anonimatului, din cauza sensibilității politicii Kremlinului, pregătirile pentru alegeri au început deja.

Potrivit sondajelor de opinie, Liderul de la Kremlin se bucură de o mare popularitate în rândul rușilor. Prin urmare, dacă va candida, alegerile ar fi doar o formalitate.

„Decizia a fost luată. El va candida”, a declarat una dintre surse, informația fiind confirmată și de celelalte surse.

„Lumea pe care o privim este foarte periculoasă”, a mai spus una dintre surse.

Anunțul va veni în curând

Potrivit unei surse diplomatice străine, care a solicitat, de asemenea, anonimatul, Putin a luat decizia recent, iar anunțul va veni în curând.

Chiar dacă mulți diplomați, spioni și oficiali străini se așteaptă ca Putin să rămână la putere pe viață, până acum nu a existat nicio confirmare a planurilor sale de a candida la alegerile prezidențiale din martie 2024.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a refuzat să comenteze. Acesta a spus în septembrie că dacă Putin se hotărăște să candideze, nimeni nu va putea concura cu el.

La începutul acestui an, Peskov a spus că alegerile nu vor fi amânate din cauza războiului din Ucraina, ci vor avea loc la data stabilită, de 17 martie 2024.

Vladimir Putin a ocupat funcţia de preşedinte al Rusiei din 2000 până în 2008 şi din 2012 până în prezent. Acesta va putea candida din nou în mod legal, în urma unui amendament adus Constituţiei.

Accesul jurnaliștilor, restricționat

Amintim că în Rusia, la reuniunile comisiilor electorale vor putea fi acreditaţi doar jurnaliştii care au contracte de muncă cu instituţiile de presă corespunzătoare. Acest lucru îi exclude pe liber profesionişti şi pe reporterii independenţi.

Trebuie menționat că numai jurnaliştii autorizaţi prin legislaţia în vigoare pot face fotografii şi înregistrări video în secţiile de votare. Chiar și așa, există mai multe condiții. Aceștia trebuie să nu influenţeze nici votul secret şi nici exprimarea voinţei populare. Mai multe puteți citi aici.