Economia rusă va fi devastată

Sancțiunile deja existente împotriva Rusiei au un impact negativ asupra economiei țării, însă Statele Unite ale Americii și aliații iau în considerare o nouă serie de sancțiuni, după atrocitățile din Ucraina, spune secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, scrie CNN, care adaugă că economia țării condusă de Vladimir Putin va fi ”devastată”.

”Economia rusă va fi devastată drept consecinţă pentru ceea ce am făcut deja, dar… continuăm să luăm în considerare paşi suplimentari pe care îi putem face”, a spus Yellen în timpul unui eveniment pentru Washington Post Live.

Cu toate acestea, oficialul nu a dat mai multe detalii cu privire la ce sancțiuni ar putea fi impuse împotriva Rusiei.

”Continuăm să lucrăm îndeaproape cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare alte sancţiuni. În acest moment, nu credem că Rusia va renunţa la războiul oribil pe care l-a început, o invazie neprovocată a patriei ucrainene. De fapt, atrocităţile pe care le comit împotriva civililor par să se intensifice. Aşadar, este cu siguranţă oportun să lucrăm cu aliaţii noştri pentru a lua în considerare noi sancţiuni”,a mai spus Janet Yellen.

Rusia, izolată financiar

Oficialul american a mai precizat care au fost daunele economice și financiare cauzate de sancțiunile occidentale.

”Am izolat Rusia financiar. Rubla a fost în cădere liberă. Bursa rusă este închisă. Rusia a fost exclusă efectiv din sistemul financiar internaţional”, a adăugat aceasta.

De asemenea, ea a declarat că impunerea sancțiunilor va avea efecte și asupra Statelor Unite ale Americii și Europei, însă s-a încercat un efort în acest sens pentru a minimiza impactul.

”Au crescut deja preţurile globale ale petrolului. Noi înşine vedem asta în preţurile de la benzinărie”, a spus Yellen.

Întrebată despre posibilitatea ca statele membre ale blocului comunitar să interzică importurile cu gaze rusești, secretarul american al Trezoreriei a declarat că oficialii americani sunt conștienți de faptul că nu toate țările au aceeași poziție în acest sens, din cauza dependenței de Rusia.

Kremlinul recunoaște că economia Rusiei e în „stare de șoc”

Kremlinul recunoaște din nou că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au efect și că economia țării este în stare de șoc”. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, spune că au fost luate măsuri pentru a atenua impactul „războiului economic fără precedent”, relatează Reuters.

Occidentul a impus cele mai aspre sancțiuni de până acum împotriva Rusiei, după invazia în Ucraina.

„Economia noastră simte acum șocul impactului și există consecințe negative, dar vor fi reduse, a spus Peskov.