Vladimir Putin, avertisment de ultim moment pentru restul lumii. Liderul Rusiei a izbucnit
Sursa: Dreamstime
Președintele Rusiei, Vladimir Putin a izbucnit. Acesta a avertizat, miercuri, împotriva oricărei imixtiuni în alegerile parlamentare din țara sa. Totul cu şapte luni înainte ca ruşii să fie convocaţi la urne pentru a alege viitoarea componenţă a Dumei de Stat.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri, împotriva oricărei imixtiuni în alegerile parlamentare din țara sa. Totul cu şapte luni înainte ca ruşii să fie convocaţi la urne pentru a alege viitoarea componenţă a Dumei de Stat, conform DPA, EFE şi RIA Novosti.
‘Avem obligaţia să apărăm votul de orice încercare de a-l influenţa’, a afirmat Vladimir Putin într-o videoconferinţă cu cei patru lideri ai partidelor parlamentare din Dumă.
‘Nu putem şi nu vom permite niciun fel de lovitură la suveranitatea Rusiei, la dreptul poporului nostru să fie stăpân pe propriul său pământ’, a declarat Putin, manifestându-şi siguranţa că, în această privinţă, formaţiunile parlamentare ‘se vor situa pe poziţia fermă şi consolidată a statului’ .
Rusia însăşi s-a confruntat cu acuzaţii în mod repetat că a intervenit în alegerile naţionale ale altor ţări. Agenţiile de informaţii americane au ajuns deja la concluzia că Rusia a intervenit în alegerile prezidenţiale din 2016 în beneficiul lui Donald Trump, potrivit DPA.
Avertismentul lui Vladimir Putin
La videoconferinţa cu Putin, în afara preşedintelui Dumei, Viaceslav Volodin, au mai participat liderii grupurilor parlamentare ai Rusiei Unite, Serghei Neverov, Partidului Comunist, Ghennadi Ziuganov, Partidului Liberal Democrat (LPDR), Vladimir Jirinovski, şi Rusiei Juste, Serghei Mironov.
Alegerile pentru Duma de Stat, în care 225 din cei 450 de deputaţi sunt aleşi pe liste de partid, iar restul în circumscripţii majoritare, sunt prevăzute pentru 19 septembrie. Pentru a avea acces la locurile distribuite pe liste de partid, formaţiunile trebuie să obţină cel puţin 5% din voturi.
La alegerile din 2016, Rusia Unită (proprezidenţial) a obţinut 54,2% din voturi şi un total de 343 de locuri împreună cu cele disputate în circumscripţiile electorale majoritare. Rusia Unită se pregăteşte de pe acum să-şi apere majoritatea absolută de două treimi pe care o deţine în actuala Dumă.
Politicianul populist de dreapta Vladimir Jirinovski, despre care se ştie că este loial Kremlinului, a acuzat miercuri partidul de guvernământ de menţinerea unui monopol al puterii. ‘Poporul nu vrea ca numai unii să aibă monopol’ asupra puterii, a spus Jirinovski (74 de ani), comparând dominaţia Rusiei Unite cu cea a PCUS în perioada sovietică, potrivit DPA.
În afară de LDPR, grupurile parlamentare ale comuniştilor şi Rusiei Juste sunt de asemenea forţe politice loiale Kremlinului, în timp ce nu există o opoziţie reală în Dumă.
Criticii regimului acuză Rusia Unită de utilizarea sistematică a fraudelor electorale pentru a câştiga supremaţia în parlament. Observatorii internaţionali care au monitorizat alegerile în trecut au denunţat în mod repetat fraude electorale la aceste scrutinuri, notează DPA.
Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





