Virgil Popescu, europarlamentar din partea Partidului Național Liberal, a declarat că Parlamentul European a adoptat o serie de măsuri menite să flexibilizeze regulamentul privind stocarea gazelor. Potrivit acestuia, scopul principal este acela de a evita tensiunile din piața energetică și de a garanta accesul la resurse suficiente în timpul iernii. Deciziile luate reflectă lecțiile învățate în ultimii ani și progresele făcute spre independența energetică a Uniunii Europene.
Virgil Popescu: UE adaptează politicile de stocare a gazelor
Virgil Popescu, membru al Parlamentului European din partea PNL, a declarat că noile măsuri urmăresc adaptarea politicilor energetice europene la realitățile actuale.

El a subliniat că se renunță la țintele intermediare de stocare, care, deși asigurau predictibilitate, au contribuit la instabilitate și speculații în piață.
„Adaptăm regulamentul UE privind stocarea gazelor pentru a asigura aprovizionarea în sezonul rece. Am învăţat din lecţiile anilor trecuţi: renunţăm la ţintele intermediare care, deşi ofereau predictibilitate, au generat şi speculaţii în piaţă”, a afirmat Popescu.
În plus, acesta a anunțat scăderea pragului obligatoriu de înmagazinare a gazelor de la 90% la 80% sau chiar 75%, în funcție de evoluțiile din piață. Această măsură reflectă progresul Europei în direcția independenței față de gazul importat din Rusia.
Deciziile luate la nivelul Parlamentului European vizează echilibrarea pieței, protejarea consumatorilor și reducerea presiunii asupra industriei.
„Reducem pragul obligatoriu de înmagazinare de la 90% la 80%, chiar 75%, deoarece piaţa de energie s-a schimbat, iar Europa este tot mai aproape de independenţa faţă de gazul rusesc. În Parlamentul European luăm decizii curajoase, menite să asigure o piaţă energetică funcţională, stabilă şi mai corectă — atât pentru consumatori, cât şi pentru industrie. Rezultatul? Preţuri mai mici şi o iarnă în siguranţă”, a mai spus europarlamentarul.
Mecanisme de flexibilitate pentru statele membre
Propunerea discutată în plen prevede introducerea unor măsuri de flexibilizare în procesul de constituire a stocurilor de gaze.
În special, statele membre vor putea furniza anual planuri orientative pentru stocuri, adaptate propriilor condiții de piață. Aceste planuri pot include traiectorii de constituire a rezervelor, oferind actorilor economici o mai mare libertate de acțiune.
Textul prevede, de asemenea, posibilitatea ca statele să se abată de la țintele stabilite cu până la patru puncte procentuale, în situații de piață nefavorabile.
Printre factorii luați în considerare se numără dezechilibrele între cerere și ofertă, nivelul concurenței sau constrângerile comerciale care afectează eficiența economică a înmagazinării gazelor.
”Pentru a creşte stabilitatea pieţei şi a atenua riscul de volatilitate nejustificată a preţurilor, care ar putea fi declanşată de obiectivele intermediare de constituire de stocuri, este oportun să se asigure o flexibilitate sporită pentru constituirea de stocuri.Prin urmare, statele membre ar trebui să furnizeze anual planuri orientative de constituire de stocuri care ar putea include, după caz, o traiectorie orientativă de constituire de stocuri şi ar trebui să permită constituirea de stocuri în aşa fel încât să existe o flexibilitate suficientă pentru participanţii la piaţă pe tot parcursul anului, având în vedere Recomandarea (2025)1481.Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a se abate cu până la patru puncte procentuale de la obiectivul de constituire de stocuri în cazul unor condiţii de piaţă nefavorabile, legate, printre altele, de factori precum cererea şi oferta şi concurenţa, sau în cazul unor activităţi comerciale care împiedică constituirea de stocuri eficiente din punctul de vedere al costurilor, care limitează semnificativ capacitatea de a garanta constituirea de stocuri de gaze în conformitate cu prezentul regulament”, a mai spus el.
Comisia Europeană, rol decizional extins în situații excepționale
Noua reglementare oferă Comisiei Europene competența de a adopta acte delegate pentru a ajusta abaterea permisă în anumite condiții speciale.
Astfel, în cazul în care dezechilibrele de pe piață persistă, Comisia poate extinde abaterea cu până la încă patru puncte procentuale, temporar, pentru un sezon de constituire a stocurilor.
Chiar și în contextul acestor derogări, cadrul legislativ menține o limită clară. Obligațiile generale ale statelor membre nu pot coborî sub pragul de 75% pentru constituirea stocurilor.
Această abordare reflectă efortul de a combina flexibilitatea cu responsabilitatea, într-un context economic și geopolitic în continuă evoluție.