Viorica Dăncilă pusă la zid, în direct la Antena 3! „Există sau nu stat paralel?”. „Candidați la prezidențiale?”. Răspunsul uluitor dat de premier

Viorica Dăncilă pusă la zid, în direct la Antena 3! „Există sau nu stat paralel?”. „Candidați la prezidențiale?”. Răspunsul uluitor dat de premier
Publicat de Anca Andrei la 23 iunie 2019, 20:48

De când Liviu Dragnea a luat direcția Rahova, Viorica Dăncilă pare un alt om. Iluzia puterii pare să o fascineze și deja și-a schimbat discursul, dar și tonalitatea. La fel ca Alina Gorghiu în trecut, aceasta a început parcă să vorbească în vârful limbii și să adopte o atitudine de forța, ultilizând mult persoana EU.

În direct la Antena 3, jurnalistul Răzvan Dumitrescu a întrebat-o pe Viorica Dăncilă dacă există sau nu stat paralel. Aceasta s-a fâstâcit, s-a bâlbâit, dar în cele din urmă a răspuns că în opinia ei nu există un stat paralel, sau dacă este ea nu s-a confruntat cu el. A recunoscut, însă că există abuzuri. Discursul l-a nemulțumit pe moderatorul Antena 3, care a insistat pe subiect, însă nu a obținut declarația pe care o dorea.

Răzvan Dumitrescut a întrebat-o pe Viorica Dăncilă și dacă se gândește să candideze la alegerile prezidențiale. Aceasta a dat o replică fermă: NU. Dar a spus că-i va măsura în sondaje pe cei care și-au anunțat intenția și că va fi desemnat cel care va avea cele mai multe șanse.

Premierul a spus și că va fi și ea măsurată în sondaje alături de alți lideri PSD, dar doar pentru a vedea ce credibilitate au în rândul electoratului. Până în momentul de față ea este și singura care și-a anunțat candidatura pentru președinția PSD. Miercuri va fi ultima zi în care vor putea intra în cursă și alți candidați.

Pentru alegerile prezidențiale s-au înscris în cursa internă Eugen Teodorovici, Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.