"Am făcut o comparaţie cu calendarul de adoptare a bugetului de anul trecut şi calendarul de anul acesta se suprapune pe calendarul pe care l-am avut şi acum un an. Sperăm că îl vom respecta ca şi anul trecut. Mi-ar fi plăcut şi mie să fie un timp mai lejer, pentru că aşa cum este făcut programul noi suntem obligaţi să lucrăm de dimineaţă până noaptea târziu, iar de noaptea târziu până dimineaţa lucrează staff-ul tehnic care trebuie să şi prelucreze ceea ce dezbatem şi adoptăm noi. Este un ritm infernal, dar sperăm ca până luni dimineaţă să reuşim să redactăm raportul, să-l distribuim, pentru ca luni să fie stabilit programul de dezbatere în plen", a spus Viorel Ştefan la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte creşterea salariului minim pe economie, preşedintele Comisiei de buget a Camerei a spus că "acest subiect nu mai este relevant din punct de vedere al construcţiei bugetare", deoarece toate creşterile salariale care s-au operat în cursul anul 2015 au ridicat grilele de salarizare peste nivelul salariului minim pe economie, cu excepţia salariului personalului neclerical de la unităţile de cult.

"Pe de altă parte, politica salariului minim pe economie are o relevanţă importantă în legătură cu modul cum funcţionează economia reală, mediul privat, mediul de afaceri. Aici Guvernul s-a angajat că până la sfârşitul anului să facă studiile de impact necesare, propria evaluare şi să stabilească nivelul salariului minim pe economie. Solicitarea noastră este ca acesta să nu fie sub 1.200 de lei. Nivelul salariului este de competenţa Guvernului, se adoptă prin hotărâre de Guvern, nu prin lege", a concluzionat deputatul.

SURSA: Agerpres


Te-ar putea interesa și: