Fenomenele meteo extreme par să se fi năpustut asupra țării noastre. După tornada de marți, specialiștii anunță că vremea rea va continua să facă probleme. În următoarele zile va fi deosebit de frig, ultima lună de primăvară fiind extrem de capricioasă.

Până pe 6 mai vom avea parte de temperaturi scăzute, abia apoi vremea urmând să-și mai revină. În Muntenia, temperaturile nocturne vor avea mici variaţii în jurul mediei de 7 grade, apoi vor urma 3 nopţi răcoroase, când media lor se va situa în jurul a 5 grade, iar ulterior datei de 8 mai, tendinţa minimelor termice va fi de creştere spre medii de 7 grade la sfârşitul intervalului de prognoză.

Și Moldova va fi cuprinsă de frig. Se estimează o nouă răcire până pe 6 mai, spre 13 grade, în medie, dar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 21 de grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni.

Vreme capricioasă cuprinde şi Dobrogea. Pe 2 mai, media temperaturilor maxime va coborî la 17 grade. Apoi procesul de încălzire va avea ca rezultat, în datele de 3 şi 4 mai, o medie regională a temperaturilor maxime de 19 grade. Până pe 7 mai se estimează o nouă răcire, spre 15 grade, în medie, dar spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va reveni la medii ale maximelor termice în jurul a 19 grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni.

Vreme urâtă și în Oltenia. Va fi rece până pe 6 mai, spre 15 grade, în medie, dar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 21 de grade, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni.

Transilvania va fi polul frigului din țară. Vor fi minime de 2 grade. Procesul de încălzire va determina, pe datele de 3 şi 4 mai, temperaturi maxime, în medie, de 18 grade. Va urma o nouă răcire în zilele de 5 şi 6 mai, când media maximelor prognozată va fi în jur de 11 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, maximele termice vor reveni treptat la medii ale maximelor termice apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni, în jurul a 20 de grade.

Maramureşenii sunt mai norocoși. În această parte a țării, procesul de încălzire va avea ca rezultat, în data de 3 mai, o medie regională a temperaturilor maxime de 18 grade. Se estimează o nouă răcire până pe 5 mai, spre 12 grade, în medie, dar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 20 de grade. La fel de cald va fi și în Crișana, conorm estimărilor meteorologilor.

La munte va fi vreme de iarnă autentică. Vor fi zero grade şi precipitaţii mixte.