Conform meteorologilor judeţul Caraş-Severin se va confrunta până la ora 11:00 cu rafale de vânt ce vor atinge la rafală 60-70 km/h. De asemenea, până la ora 10:00, în județele Alba, Braşov, Mureş și Sibiu se va semnala ceaţă şi vizibilitate scăzută, local, sub 200 de metri.

Totodată, potrivit ANM, până la ora 10:00 în județele Botoşani, Suceava, Neamţ și Iaşi se anunță burniță ce favorizează depuneri de polei.

La București vremea rămâne neschimbată, cu un cer noros iar ploile vor continua să își facă apariția. Se vor înregistra maxime de 10 grade, iar temperaturile minime vor ajunge până la 3 grade Celsius.