Vine frigul în România. Cum va fi vremea de Paști. Prognoza meteo ANM

Vine frigul în România. Cum va fi vremea de Paști. Prognoza meteo ANM
Publicat de Valentina Drăgoi la 26 aprilie 2021, 22:34

Vești proaste pentru români, vine frigul în aproape toată țara. Temperaturile se vor menține sub cele normale pentru această perioadă în următoarele zile. Cum arată prognoza ANM și cum va fi vremea de Paști și de 1 mai?

Vine frigul în România. Cum va fi vremea de Paști. Prognoza meteo ANM

Prognoza meteo ANM arată o scădere ușoară a temperaturilor. Mai exact, potrivit meteorologilor, în următoarele două săptămâni vremea se va menține mai rece pentru această perioadă, revenind la normal abia din data de 10 mai.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, potrivit datelor publicate de ANM, acestea vor fi excedentare în următoarele două săptămâni, iar în perioada 10 – 24 mai, ele vor intra în normal.

Astfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că de Paști și de 1 mai, mai exact în perioada 26 aprilie – 2 mai, vremea va fi răcoroasă în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi zonele de munte. Pe de altă parte, în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, vremea va fi mai caldă.

Temperaturile se vor menține mult mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval. Ploile vor fi prezente și ele pe arii restrânse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania. Astfel, regimul pluviometric va fi local excedentar în sud-vest, vest, nord- vest și local în centru, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Prognoza meteo ANM pentru luna mai

În săptămâna 3 – 10 mai pe de altă parte, vremea se apropie de normalitate și se va menține caldă în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, în extremitatea de nord a țării, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Precipitaţiile vor fi prezente în Banat, Crişana, Transilvania. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și local în cele centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

După data de 10 mai însă, vremea se schimbă radical, iar temperaturile cresc. Potrivit ANM, în săptămâna 10 – 17 mai, temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

În ceea ce privește regimul pluviometric, acesta va fi apropiat de cel specific acestui interval, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în regiunile sud-vestice.

Vine frigul în România. Cum va fi vremea de Paști. Prognoza meteo ANM

Spre finalul lunii mai, mai exact în săptămâna 17 – 24 mai, temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, dar posibil local ușor mai coborâte. Totodată, cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, în toate regiunile.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.