Așadar, reprezentanții companiei au informat că facturile aferente lunii august 2022 vor fi emise începând cu săptămâna 27-31 martie. Potrivit acestora, Hidroelectrica lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților.

Hidroelectrica va emite în curând facturile aferente lunii august 2022

Astfel, vor fi evitate situațiile în care ar putea fi transmise documente cu valori sau situații neconforme, conform explicației oferite de reprezentanții furnizorului de energie electrică.

„Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii august 2022 începând cu săptămâna 27-31 martie. Momentan compania lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților, astfel încât să fie evitată transmiterea de documente cu valori sau situații neconforme”, au transmis reprezentanții Hidroelectrica.

Reprezentanții Hidroelectrica îi încurajează pe clienți să semnaleze eventualele neconformități constatate

De asemenea, reprezentanții companiei au scris într-o postare realizată pe Facebook că îi încurajează pe clienți să semnaleze eventualele neconformități constatate, astfel încât acestea să fie remediate.

„Apelăm la înțelegere din partea clienților noștri și îi încurajăm să ne semnaleze eventualele neconformități constatate pentru a le putea remedia. Pentru sesizări legate de sold, am înființat special adresa de e-mail sold@hidroelectrica.ro”, a transmis Hidroelectrica într-o postare realizată pe Facebook.

Hidroelectrica a transmis perioada în care se poate transmite indexul autocitit

Anterior, reprezentanții companiei Hidroelectrica au anunțat că citirea indexului și transmiterea sa urmează să se facă în perioada imediat următoare.

„Indexul autocitit se transmite doar în intervalul din lună precizat: 24 – 28 martie. Prin urmare, ne poți comunica indexul pentru consumul de electricitate prin oricare din aceste metode: Suni la 0800 800 359 (apel gratuit) sau Utilizezi rubrica „Autocitiri” din portalul client Hidroelectrica”, a transmis Hidroelectrica într-o postare realizată pe Facebook.

Luna trecută, perioada de citire a indexului a fost 22.02.2023-26.02.2023.

Amintim că Hidroelectrica a anunțat la începutul anului că restanțierii au posibilitatea de a opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni. Facturile Hidroelectrica se pot plăti într-un interval destul de larg, și anume 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv 30 de zile în cadrul consumatorilor non-casnici, perioade în care nu sunt percepute penalități.

Hidroelectrica a fost sancționată dur de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru că nu a emis facturi pentru aproape 500.000 de oameni și pentru că nu a răspuns la solicitările adresate de ei.