Plățile pentru subvențiile agricole vor începe la data de 16 octombrie

Plățile pentru subvențiile agricole vor începe, la fel ca în fiecare an, la data de 16 octombrie, iar procentele prevăzute pentru avansurile acordate fermierilor sunt de 70% pentru schemele de plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 85% pentru măsurile compensatorii sprijinite din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Conform anunțului făcut de Ovidiu Săvâșcă, directorul APIA Mureș, fermierii din județ și din întreaga țară se pot baza pe faptul că avansurile vor intra în conturi începând chiar cu data de 16 octombrie. Această măsură, a spus el, are rolul de a susține activitățile agricole de toamnă, perioadă extrem de importantă pentru pregătirea terenurilor și pentru realizarea investițiilor necesare în ferme.

”La 16 octombrie vrem să demarăm și în acest an plata avansului, avans care este undeva între 70 și 85% deci o sumă consistentă. Este cea mai așteptată plată pentru fermieri pentru că suntem campania de toamnă și este mare nevoie de bani pentru lucrări sau alte investiții”, a explicat Săvâșcă în cadrul emisiunii Agricultura la raport, difuzată pe M9 TV.

Reprezentantul APIA a subliniat faptul că instituția pe care o conduce reușește, în fiecare campanie, să facă plățile în timp util, pentru ca agricultorii să aibă la dispoziție resursele financiare necesare desfășurării activităților.

Potrivit lui Ovidiu Săvâșcă, APIA reușește anual să vireze subvențiile în termenele stabilite: avansul se plătește din 16 octombrie, iar până la începutul lunii martie este achitată și cea mai mare parte din diferență, astfel încât fermierii să aibă resurse pentru campania de primăvară. Doar cazuri izolate mai rămân neachitate până la termenul-limită din 30 iunie.

”În fiecare an facem eforturi să dăm bani la timp și după cum se știe plățile din campania agricolă încep din 16 octombrie cu plata avansului și se încheie pe 30 iunie a anului următor, când este data limită pentru plata sumelor. Dar undeva la începutul campaniei de preluare a cererilor pentru următorul an, undeva la 1 martie anul, noi undeva la 93 – 95% terminăm și cu plata finală, deci cu diferența. Tocmai ca fermierul la începutul campaniei de primăvară să aibă și diferența de bani pentru ceea ce a solicitat în anul respectiv. Deci la 30 iunie sunt anumite cazuri izolate care nu au banii în conturi”.

Acest mecanism de plată este unul extrem de important pentru fermieri, deoarece avansurile reprezintă o sursă vitală de lichidități în perioada toamnei, atunci când cheltuielile sunt mari pentru pregătirea culturilor, achiziția de inputuri sau realizarea de investiții în zootehnie.

Plățile se vor realiza în lei, la un curs stabilit de  BCE

Un alt aspect de luat în calcul este că plățile vor fi realizate în lei, la un curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2025, curs ce va fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acesta este reperul după care APIA va calcula sumele finale care ajung în conturile fermierilor.

De asemenea, Comisia Europeană a anunțat deja că statele membre au posibilitatea să acorde aceste avansuri importante: 70% pentru schemele de plăți directe finanțate din FEGA și 85% pentru măsurile de dezvoltare rurală susținute prin FEADR.

Practic, prin aceste plăți anticipate, fermierii beneficiază de o siguranță financiară care le permite să își continue activitatea fără întârzieri, într-un an agricol în care provocările legate de costuri, secetă sau volatilitatea pieței sunt tot mai mari.

Astfel, APIA reconfirmă și în această campanie angajamentul său de a sprijini agricultura românească prin plăți făcute la timp și prin respectarea cadrului european, oferind fermierilor posibilitatea de a-și planifica în mod eficient resursele pentru lucrările agricole și pentru dezvoltarea fermelor.