Vimetco Extrusion a finalizat o investiție de 19 milioane de lei
Vimetco Extrusion, subsidiara Vimetco-Alro, a finalizat o investiție de 19 milioane de lei. Proiectul, cofinanțat de Uniunea Europeană, a vizat creșterea volumului producției și exporturilor, precum și diversificarea gamei de produse, prin achiziționarea unei prese de extruziune, a unui cuptor de bare cu sistem de debitare și a unui cuptor de matrițe.
“Pe o piață internațională foarte exigentă, trebuie să putem oferi o gamă variată de produse extrudat, la prețuri competitive”, a declarat Igor Higer, directorul general Vimetco Extrusion.
Noile echipamente vor permite Companiei să își extindă gama de produse pe segmentul de profile din aluminiu și aliaje, precum de profile speciale, utilizare pentru arhitectură (producția de uși, balcoane, ferestre și mobilier industrial), profile speciale utilizate pentru industria auto și pentru construirea vagoanelor de cale ferată și camioane. De asemenea, noile echipamente vor crește eficiența operațiunilor, reducând deșeurile cu 3% şi permiţând o diminuare a consumului de energie, potrivit datelor companiei.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





