Anul viitor Dacia va lansa pe piața europeană un nou Duster. Cu un design care lasă deoparte aproape toate caracteristicile actuale și care, în opinia unor apropiați ai mărcii, dă o idee despre aspectul tutror modelelor Dacia care vor fi lansate după 2017, viitorul model va avea un aer mai puternic și mai elegant fără a renunța însă la capacitățile off-road lăudate de specialiștii din întreaga lume. Conform jurnaliștilor de la AutoExpress și imaginilor date publicității de revista britanică, modelul Duster care va ajunge pe piața europeană în 2017 va fi mai întâi comercializat în varianta standard, cu cinci locuri, pentru ca un an mai târziu să ajungă la clienți și o versiune alungită care va permite transportul a șapte persoane. În timp ce prima variantă va avea o lungime de 4,5 m – cu circa 20 cm mai mult decât în prezent -, versiunea cu șapte locuri va atinge 4,7 metri și ar putea purta numele Grand Duster după rețeta fraților săi din grupul Renault.

Deocamdată nu sunt disponibile detalii despre modificările pe care le va suferi modelul din punct de vedere tehnic însă este posibil ca acesta să beneficieze de o nouă platformă derivată din CMF-ul Alianței Renault-Nissan.

Detalii pe AutoExpress