Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a transmis românilor care vor pensii mai mari, că trebuie să investească în sectorul privat de asigurări de pensii, întrucât cel public „nu mai poate susţine” actualul sistem.

Adriean Videanu a declarat că „măsurile deloc populare” pe care trebuie să le ia Guvernul în această perioadă „trebuie să şi le asume cineva în România” şi că Executivul nu va merge mai departe cu „aceleaşi discrepanţe” care există atât în sistemul public de pensii, cât şi în salarizarea sectorului bugetar.

„Trebuie să recunoaştem că unele dintre măsurile pe care le ia Guvernul nu sunt deloc populare. Restructurarea cheltuielilor publice, cineva trebuie să şi le asume în această ţară. Nu putem merge cu aceleaşi discrepanţe, 27.000 de pesionari din 5,9 milioane deţin 18 la sută. Este inadmisibil aşa ceva”, a declarat Adriean Videanu.

Pensie pe măra contribuţiei

Potrivit acestuia, principiul contributivităţii trebuie să stea la baza sistemului public de pensii, iar cei care vor pensii mari să se îndrepte spre sectorul privat de pensii.

„Principiul contributivităţii trebuie să guverneze sistemul public de pensii. Au posibilitatea pilonului III de pensii. Fiecare, dacă vrea o pensie cu mult mai mare, să-şi asume riscul de a investi în sectorul privat de asigurări de pensii pe viitor, dar sistemul public nu poate susţine”, a afirmat Videanu.

SURSA: Mediafax