Dacă 2010 nu este un an în care să se ia o decizie privind proiectul minier Roşia Montană acesta ar putea fi compromis, este de părere ministrul Economiei, Adriean Videanu. El a precizat că din punctul său de vedere orice ministru al Economiei are obligaţia să susţină o astfel de investiţie.

„Dacă 2010 nu este un an în care să se ia o decizie, proiectul poate fi compromis. Deja se discută de foarte mulţi ani, este vorba şi de starea de spirit care este în jurul acestui proiect. Pe pieţele unde proiectul este listat a început să existe un semn de întrebare, de neîncredere asupra proiectului şi de aceea autorităţile statului trebuie să ia o decizie”, a spus Videanu aflat într-o vizită la Roşia Montană.

Din punctul său de vedere, toţi cei interesaţi de acest proiect trebuie să colaboreze pentru a asigura cele mai bune condiţii de mediu, cele mai bune condiţii pentru protejarea vestigiilor istorice de care dispune zona, iar dacă va exista disponibilitate la dialog se vor găsit soluţii.

Specialiştii Ministerului Economiei spun că proiectul Roşia Montană este foarte bun

România trebuie să transmită încredere potenţialilor investitori, pentru că fără acest pilon important reprezentat de investiţiile străine directe, statul nu va avea resurse suficiente să poată investi în sectorul minier, este de părere ministrul Economiei.

„Dacă toţi avem disponibilitatea de a găsi cele mai bune soluţii şi de a răspunde şi la întrebările celor care au preocupări şi în zona ecologică, în zona monumentelor, justificate şi corecte, cred că vom găsi acele soluţii optime ca să dezvoltăm investiţia”, a arătat Videanu.

Ministrul a dorit să vină la Roşia Montană pentru a vedea care sunt condiţiile la faţa locului, dar şi pentru că Ministerul Economiei vrea să se implice mai mult în dezvoltarea acestui proiect.
„Vreau să ne implicăm mai mult într-un dialog cu cei care au preocupări în zona ecologică sau a monumentelor istorice, astfel încât să ne înţelegem mai bine unii pe ceilalţi”, a spus Videanu, precizând că specialiştii din Ministerul Economiei spun că proiectul de la Roşia Montană „este unul foarte bun”.

Videanu crede că tot ce înseamnă minerit nonenergetic ar trebui susţinut chiar dacă el a fost abandonat, trebuie regândit pe principiul eficienţei, în condiţiile în care România ar avea o piaţă extraordinară în Uniunea Europeană, unde, în prezent, există un deficit de balanţă în zona resurselor minerale.