Victorie pentru Halep! Jucătoarea română s-a calificat în turul III la Indiana Wells
Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Indian Wells, după o partidă disputată cu Barbora Strycova.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat în runda a treia a turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale în valoare de 9.035.428 dolari, vineri, după ce a dispus de cehoaica Barbora Strycova cu 6-2, 6-4.
Halep, campioană în 2015 la Indian Wells, a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute de joc.
Românca a început foarte bine partida şi a condus cu 2-0, apoi şi-a pierdut serviciul, dar a reuşit să revină şi s-a desprins la 4-1. Strycova (32 ani, 50 WTA) şi-a făcut serviciul în premieră, după care Halep a câştigat două ghemuri la rând şi setul cu 6-2.
Simona Halep a debutat cu dreptul şi în actul secund, în care a condus cu 1-0 şi 3-1, dar au urmat o perioadă mai slabă, în care şi-a pierdut serviciul de două ori, iar cehoaica a egalat, 4-4. Mai concentrată, Halep a controlat finalul şi a reuşit să se impună cu 6-4.
Halep nu a avut procentaje foarte bune la punctele cu serviciul, 56% la sută la primul şi tot atâta la al doilea, dar a stat mai bine la capitolul mingi direct câştigătoare (18-8), deşi numărul erorilor neforţate a fost mare (31-33).
Simona Halep (27 ani) are acum 5-1 în duelurile cu Strycova (cinci victorii consecutive), precedentul succes datând din 2017, în optimi la Toronto, cu 6-1, 6-0.
Halep şi-a asigurat un cec de 48.775 dolari şi 65 de puncte WTA, iar în turul al treilea o va înfrunta pe Katerina Kozlova (Ucraina), victorioasă cu 6-4, 2-6, 6-0 în faţa belarusei Aleksandra Sasnovici, cap de serie numărul 31. Halep o va întâlni în premieră pe Kozlova (25 ani, 114 WTA), jucătoare venită din calificări.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




