Victor Ponta anunţă dezastrul! Loveşte în plin Guvernul Orban: Nu mai sunt bani pentru pensii

Victor Ponta anunţă dezastrul! Loveşte în plin Guvernul Orban: Nu mai sunt bani pentru pensii
Publicat de Valentina Drăgoi la 29 decembrie 2019, 22:00

Victor Ponta lansează atacuri dure la adresa Guvernului Orban. Liderul Pro România rupe tăcerea. Ponta susține că Guvernul răspândește numai miniciuni și de fapt nu mai are bani pentru plata pensiilor și a salariilor. El consideră că „PNL face la fel ca PSD”.

Potrivit declarațiilor liderului Pro România, Guvernul Orban nu are cum să plătească pensiile și salariile majorate conform legislației în vigoare. De asemenea, Ponta consideră că „pe de o parte se răzbună niște lucruri care s-au făcut în Parlament”.

„Nu au mai pus pensiile speciale pe ordinea de zi la Parlament. Subiecte din astea să vorbească lumea despre ele și nu se întâmplă nimic. (…) Dacă am reuși să avem o opoziție, că noi ați văzut că am rămas mai mici, ar trebui măcar să cerem PNL să ne spună ce face cu banii, ce desființează. E ca și cum îi spui omului să se urce pe masa de operație și nu îi spui ce îi faci, dar îi ceri banii înainte. (…) Pe de o parte se răzbună niște lucruri care s-au făcut în Parlament. A venit domnul Sighiartău și a spus să se mărească alocațiile, eu am fost pentru să se mărească.

Acum vine PSD și cere același lucru și PNL zice că atacă la CCR. Ei plătesc niște promisiuni ale lor pe care nu mai vor să le țină. (…) Ei spun că au bani, dar au introdus interdicția de a cumula pensia cu salariul. Impresia mea este că ei nu vor spune adevărul până la alegeri și după le vor tăia. Nu au cum să aibă bani pentru toate”, a declarat Ponta la România TV.

În ceea ce privește situația pensiilor, acesta consideră că acestea nu pot fi mărite toate, în același fel.

„Nu mai poți să mărești toate pensiile la fel. Pensiile peste un anumit nivel nu se mai măresc trei sau cinci ani. Guvernul Orban a înghețat pensia minimă în loc să înghesuie pensia maximă”,  a mai declarat Victor Ponta.

 

Se forțează alegerile anticipate

 

Liderul PRO România, Victor Ponta, nu se oprește aici. Potrivit declarațiilor sale, PNL forțează alegerile anticipate pentru că nu are bani de pensii.

„Anticipate se pot face în măsura în care Ludovic Orban demisionează și nu trec două guverne. Și ce se schimbă? Probabil vine tot un guvern de la PNL. Sunt mai mulți bani? Mai puține accidente pe autostrăzi. Dacă domnul Orban nu își trecerea bugetul putea spune să facem anticipate.

În România nu ai nicio criză poltică. Eu cred că vor anticipate pentru că de la 1 septembrie urmează acele măriri pe Legea Pensiilor și atunc vor să spună că nu au bani. Nu sunt bani, dacă nu reduci administrația dacă nu schimbi sistemul fiscal de unde să vină banii? Din cer?”, a declarat Ponta.

 

„PNL face la fel ca PSD”

 

Atacul lui Ponta nu este valabil doar pentru Guvernul PNL. Acesta îl atacă dur și pe Marcel Ciolacu. În opinia sa, Ciolacu ar trebui să îi dea afară din PSD pe toți baronii. Totodată liderul Pro România vede o asemănare între guvernarea PSD și PNL.

„Evident că acum sunt favoriți. Au toată puterea. PSD s-a făcut de râs prin candidatura lui Dăncilă. Eu îl locul lui Ciolacu i-aș da afară pe toți baronii și pe toți cei care se duc pe la petreceri și își fac tot felul de poze.

Problema este dacă PNL face altfel. Mi se pare că PNL face la fel ca PSD. Ne învârtim într-un cerc vicios”, a mai declarat Ponta.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.