Sistemul de pensii se află într-un pericol iminent în condiţiile scăderii simţitoare a numărului persoanelor active, astfel că populaţia trebuie încurajată să economisească bani pentru pensie prin sistemul de pensii administrat privat, care conferă mai multă siguranţă contribuabililor datorită trasabilităţii banilor şi transparenţei, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

Ministrul a caracterizat Pilonul 2 drept un sistem de pensii corect, care dă măsura corectitudinii în raport cu contribuţiile realizate de oameni în vederea perioadei de retragere din activitatea profesională. Totodată, Violeta Alexandru a atras atenţia că în toată Europa există tendinţa prelungirii vârstei de pensionare, însă nu a indicat că actualul Guvern ar intenţiona să ia măsuri în acest sens în mandatul curent.

Ministrul Muncii şi-a exprimat, totodată, îngrijorarea faţă de impactul bugetar al legislaţiei privind creşterea cu 40% a pensiilor începând din septembrie 2020, dar a subliniat că va aplica legea în vigoare cât timp deţine mandatul de ministru.

În opinia Violetei Alexandru, statul a eşuat în activitatea de conectare a cererii de forţă de muncă cu oferta, ea subliniind că nu există o problemă gravă a lipsei de forţă de muncă.

„Eu sunt un om responsabil şi îmi menţin afirmaţia făcută la momentul audierii mele în comisiile parlamentare reunite şi vă spun că nu am alt răspuns în afara celui pe care l-am dat deja, şi anume că sunt datoare să respect legea. Pentru mine nu este o opţiune, aceasta este legea în acest moment, o voi aplica, o vom aplica. Sigur că, uitându-te cu câtă uşurinţă Partidul Social Democrat a dispus în lege creşterea pensiilor cu 40%, te uiţi cu puţină îngrijorare la modul în care au evaluat impactul unei asemenea creşteri. Să ştiţi că şi mie mi-ar plăcea să crească pensiile cu 50%, cu 60%, oamenii merită să primească mai mult, de aceea în mandatul meu am început în mod deliberat cu activitate susţinută, care să arate pensionarilor faptul că acest Guvern şi eu personal îi respect. Îi respectă Guvernul, îi respect cu adevărat, nu este întâmplător faptul că m-am aplecat asupra subiectului recalculării pensiilor, nu este întâmplător faptul că sunt atentă ca oamenii care-şi depun actele în vederea pensionării să îşi primească pensia la termenul prevăzut de lege. Sunt oameni care au muncit o viaţă şi pentru care acest stat trebuie să facă dreptate şi trebuie să îi trateze cu responsabilitate. Cu toate acestea, în aceeaşi linie de responsabilitate o spun: în momentul în care prevezi în lege creşteri trebuie să fii conştient de impactul pe care aceste creşteri îl vor avea şi sigur că există îngrijorări justificate vizavi de impactul în buget, dar nu există în ceea ce mă priveşte nicio intenţie şi nicio strategie alta decât să respect legea şi, prin urmare, atâta vreme cât sunt în această funcţie să ştiţi că o voi aplica aşa cum este ea în vigoare. Sunt prevăzuţi bani în buget pentru această creştere”, a spus ministrul, conform Agerpres.

Violeta Alexandru a vorbit și despre pericolul ca Pilonul 1 de pensii să intre în colaps. „Nu aş vrea să anticipez, ar fi o lipsă de responsabilitate din partea mea să îngrijorez populaţia cu un scenariu asupra căruia nu am în acest moment nici control şi nici elemente ca să duc discuţia în această privinţă. Vă pot spune doar că în cadrul echipei guvernamentale la momentul pregătirii proiectului de Buget pentru 2020, atât al Bugetului de Stat cât şi al Bugetului de Asigurări Sociale, am prevăzut fondurile necesare pentru acoperirea sumelor necesare creşterii pensiilor şi mă ţin de acest lucru. În calitate de ministru al Muncii sunt responsabilă de aplicarea legii aşa cum este ea în vigoare”, a mai spus ministrul care nu se gândește la o nouă lege a pensiilor.

„Nu, nu am în lucru o lege a pensiilor. Ceea ce premierul a spus, ca urmare a informaţiilor pe care le comunic în legătură cu ceea ce centralizez aici la Ministerul Muncii, este că se întâmplă în acest moment o evaluare serioasă a tipurilor de probleme pe care actuala Lege a Pensiilor le-a generat. Nu s-a luat o decizie legată de elaborarea unui nou proiect al Legii Pensiilor, nu vreau să ard etape şi să concluzionez când nu am terminat evaluarea de care am nevoie, am foarte multe mesaje de la pensionari, am informaţii pe care mi le-am structurat de la casele locale de pensii, în acest moment ceea ce fac este o diagnoză a categoriilor de probleme pe care le-a generat Legea Pensiilor şi constat o serie de disfuncţionalităţi cu care voi începe, în perioada următoare, de la începutul anului 2020, şi anume: constat o practică neunitară la nivelul caselor locale de pensii şi voi cere Casei Naţionale de Pensii Publice să se implice în generarea unei practici unitare în procesarea dosarelor şi în interpretarea situaţiilor punctuale pe care le întâmpină, am nevoie să reglez situaţiile generate de platformele electronice care gestionează informaţiile privind calcularea pensiilor, am foarte multe aspecte de rezolvat în plan managerial, în plan administrativ, până să decelez problemele care pleacă din nevoia de modificare a legii. N-o să mă feresc să propun anumite corecţii în cadrul legal actual, dar cred că avem în primul rând o problemă în sistem de a gestiona situaţiile încadrabile în calcularea pensiilor înainte să vorbim de o nouă lege a pensiilor”, crede Violeta Alexandru.

Crește vârsta de pensionare

Violeta Alexandru a vorbit și despre un subiect sensibil, creșterea vârstei de pensionare. „Să ştiţi că în toată Europa vârsta de pensionare este prelungită, este adevărat că speranţa de viaţă şi tipul de activităţi şi în general ecosistemul în care noi lucrăm în România este uşor diferit faţă de alte ţări, dar în general în Europa tendinţa este de creştere a perioadei de activitate. Cu toate acestea, o reglementare clară privind prelungirea perioadei de activitate nu mi-a fost cerută, nu mi s-a indicat. Sunt atentă la acest lucru. Până nu termin această evaluare de care vă spun, ca să-mi dau seama care sunt tendinţele în acest moment la categoria de vârstă persoane care intră în pensie, care au intrat de curând în pensie, să-mi dau seama care sunt problemele în acest moment, n-aş vrea să mă grăbesc să avansez cifre legate de schimbări în lege legate de vârsta de pensionare. Dorinţa mea este să facem curăţenie şi ordine în sistemul pe care îl avem în acest moment, şi să ştiţi că este de 100 de ori mai dificil decât să te grăbeşti şi să dai o nouă lege a pensiilor ca să bifezi că ai prevăzut în lege tot felul de articole care să placă populaţiei. Mai greu este să aplici legile, să te asiguri că ele se aplică la fel în toate judeţele ţării, mai greu este determini sistemul să lucreze pentru pensionari, să-i înţeleagă nevoile, să se aplece cu celeritate şi să rezolve cazurile în lucru. Eu am ales abordarea mai grea, anume să încercăm să ne facem treaba în actualul cadru legal, dar dacă voi desprinde concluzii care să mă ducă în direcţia completării, clarificării din actuala lege, voi înainta echipei guvernamentale aceste propuneri, dar n-aş vrea să anticipez. Prefer să văd care este tipologia problemelor generate de această lege, să văd unde am greşit sistemul, unde am lăsat ca lucrurile să treneze, când puteau fi rezolvate la timp, unde anume trebuie intervenit şi în ce măsură este nevoie de legislaţie secundară înainte să bulversez întreg sistemul şi să anunţ o nouă lege a pensiilor, îngropând practic problemele nerezolvate ale actualei legi”, a mai spus ministrul.


Te-ar putea interesa și: