Vicktor Orban:”Soroș destablizează guvernele care iau atitudine împotriva refugiaților”
Președintele Ungariei, Viktor Orban, își continuă „meciul” cu miliardarul conațional, un fel de „omul negru”, vinovat pentru toate relele din lume. Mai nou, îl acuză pe George Soroș că s-a înscris în campania electorală numai pentru a destabiliza guvernul de la Budapesta, care s-a declarat împotriva imigranților musulmani.
”Reţeaua Soros funcţionează ca un partid, care doreşte să destabilizeze şi să slăbească guvernele care iau atitudine împotriva aducerii musulmanilor. Din acest motiv, mă aştept ca reţeaua Soros să facă propagandă în Ungaria, să consolideze ONG-urile, să plătească sute, chiar mii de oameni, iar pentru perioada alegerilor să înfiinţeze aşa-numite centre civile în diferite părţi ale ţării, care să funcţioneze ca partidele în timpul campaniilor electorale”, a declarat premierul Ungariei.
Viktor Orbán a mai precizat că viziunea lui George Soroş a fost acceptată de către Parlamentul European, despre care susţine că face presiuni asupra Consiliului European pentru ca premierii din cadrul UE să consolideze decizia Legislativului european de ”colonizare”.
”Reţeaua Soros vrea desfiinţarea gardului, nu vrea ca naţiunile să fie despărţite de frontiere, vrea să obţină ca maghiarii să se bucure de sosirea unor oameni cu o cultură diferită de a lor, cărora să le dea bani. Din acest motiv toate mijloacele statului au fost mobilizate, dintre acestea făcând parte şi un raport al serviciilor secrete privind componenţa, modul de funcţionare şi influenţa maşinăriei Soros”, a adăugat Orban.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




