Vicepreşedinte CE: O ieşire a Greciei din zona euro ‘nu este exclusă’

Vicepreşedinte CE: O ieşire a Greciei din zona euro ‘nu este exclusă’
Publicat de Diana Zaharia Zaharia la 7 iulie 2015, 14:48

O ieşire a Greciei din zona euro ‘nu este exclusă’ dacă Atena nu prezintă ‘un pachet de reforme credibile’, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil pentru euro şi dialog social, înainte de summitul extraordinar al Eurogrupului în cadrul căruia vor fi analizate şansele de supravieţuire ale ţării, relatează AFP.

'Dacă încrederea nu este stabilită, dacă nu este prezentat niciun program de reforme credibile', o ieşire din zona euro 'nu poate fi exclusă', a declarat Dombrovskis la sosirea sa la Bruxelles pentru reuniunea miniştrilor de finanţe din zona euro.

Anterior, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că îşi doreşte să evite o ieşire a Greciei din zona euro şi că 'este momentul să se revină la masa negocierilor'.

Juncker a făcut de asemenea apel la 'găsirea unei soluţii', într-un discurs susţinut în Parlamentul European la două zile după ce grecii au respins prin referendum propunerile de acord ale creditorilor internaţionali – UE, BCE şi FMI.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.