TVA rămâne la același nivel în următorii doi ani. Potrivit estimărilor menționate de Dragoș Anastasiu, România trebuie să reducă deficitul bugetar cu 4% din PIB până la sfârșitul lui 2026, ceea ce echivalează cu aproximativ 100 de miliarde de lei. Anastasiu a explicat că aceste măsuri sunt esențiale pentru a evita o situație mult mai gravă, în care deficitul ar putea ajunge la 10%.
TVA rămâne neschimbat, iar austeritatea continuă
În privința nivelului TVA, vicepremierul a precizat că, cel puțin pentru anii 2025 și 2026, nu se poate discuta despre o scădere sau despre o relaxare fiscală. Efortul bugetar major este programat să se încheie până la finalul anului viitor, însă presiunea fiscală va rămâne ridicată în cei doi ani menționați.
Totuși, după această perioadă, dacă obiectivul de reducere a deficitului este atins și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este implementat corect, România ar putea intra, din 2027, într-o etapă de stabilitate și relaxare fiscală.
„TVA-ul nu va scădea și nu vom avea o relaxare. Dacă nu luăm măsurile fiscale, deficitul se va îndrepta căter 10%. Până la final de 2026, trebuie să reducem deficitul cu 4% din PIB – asta înseamnă mulți bani, undeva la 100 de miliarde. Cu atât va trebui să reducem deficitul.
,,Cel puțin în perioada 2025-2026, nu se va putea vorbi de o relaxare a măsurilor fiscale. Efortul mare e până la sfârșitul anului viitor. 2025 și 2026 vor fi ani de efort, TVA-ul nu va scădea și nu vom avea o relaxare. Dar perspectiva este că, dacă trecem de acest hop de 4% și facem bine PNRR-ul, cu tot cu penalități, ne vom încadra pe un parcurs care, din 2027 ne va permite să respirăm mai bine. Alternativa era mult mai rea”, a susținut Anastasiu.

Guvernul va finaliza renegocierea PNRR
Vicepremierul a arătat că, deși primul pachet fiscal introdus de Guvern a fost unul dificil, efectele pozitive ar fi fost văzute imediat. România a reușit să obțină împrumuturi pe o perioadă de șapte ani, economisind aproximativ 200 de milioane de euro doar din dobânzi. În plus, dobânzile au scăzut, cursul valutar s-a stabilizat, iar Banca Națională nu a mai fost nevoită să intervină în piață. De asemenea, agențiile internaționale de rating au reacționat favorabil la aceste măsuri.
„A doua zi, România s-a împrumutat pe următorii 7 ani și a făcut o economie de 200 de milioane de euro, doar din dobânzi, imediat s-au dus dobânzile în jos. BNR nu mai intervine în piață, cursul valutar e normal. Agențiile de rating au venit și au reacționat pozitiv. Cel târziu la sfârșitul lui iulie încheiem renegocierea pe PNRR și vom avea o certitudine pe toți banii care vin în România – asta înseamnă miliarde de euro care vor stimula economia”, a mai spus vicepremierul.
Anastasiu a mai menționat că, cel târziu până la sfârșitul lunii iulie, Guvernul va finaliza renegocierea PNRR. Acest pas va aduce claritate în ceea ce privește sumele ce urmează să intre în România, vorbindu-se de miliarde de euro destinate stimulării economiei.