Românii care vor primi mai puțini bani. Directiva venită de la UE. Se introduc noi obiective obligatorii

Românii care vor primi mai puțini bani. Directiva venită de la UE. Se introduc noi obiective obligatorii

SURSA FOTO: Dreamstime - lei românești, bancnote, bani cash, numerar

Publicat de Corina Chiriac la 15 iulie 2025, 21:36

Uniunea Europeană pregătește o reformă a sistemului de subvenții agricole, menită să favorizeze fermierii mici și mijlocii prin stabilirea unui plafon de 100.000 de euro pe an și aplicarea unor reduceri progresive pentru sumele mai mari. Această inițiativă, parte din proiectul bugetar pentru 2028-2034, include și obiective ecologice obligatorii, precum și integrarea celor doi piloni ai PAC într-un singur fond, măsură ce a stârnit controverse.

Reformă în sprijinul financiar pentru agricultură în Uniunea Europeană

Românii care vor primi mai puțini bani. Uniunea Europeană pregătește o reformă majoră a sistemului de sprijin financiar pentru agricultură, vizând echilibrarea distribuției fondurilor către fermierii mici și mijlocii.

În cadrul noii Politici Agricole Comune (PAC), Comisia Europeană intenționează să limiteze cuantumul subvențiilor pe care un singur beneficiar îl poate primi anual, pentru a reduce concentrarea fondurilor în mâinile marilor proprietari și companii agricole, scrie agrointel.ro.

Planul, ce va fi detaliat în cadrul propunerii de buget UE pentru perioada 2028-2034, prevede un plafon de 100.000 de euro anual pentru sprijinul acordat fermierilor în funcție de suprafață.

În plus, subvențiile care depășesc anumite praguri vor fi diminuate progresiv:

  • reducerea va fi de 25% pentru suma ce depășește 20.000 de euro
  • 50% peste 50.000 de euro
  • și chiar 75% pentru plățile ce depășesc 75.000 de euro

Această măsură urmărește să echilibreze accesul la fonduri și să sprijine afacerile agricole mai mici, considerate esențiale pentru diversitatea și sustenabilitatea sectorului agricol.

De-a lungul timpului, aproximativ 80% din plățile PAC au fost concentrate în doar 20% dintre beneficiari, fapt ce a stârnit nemulțumiri și a generat dezbateri intense între statele membre, care până acum au blocat asemenea inițiative din teama de a nu afecta industriile agricole puternice.

Pentru ca noile reguli să intre în vigoare, acestea trebuie aprobate de guvernele statelor membre și de Parlamentul European.

Românii care vor primi mai puțini bani. Noi obiective ecologice

Românii care vor primi mai puțini bani. Pe lângă redistribuirea fondurilor, Comisia vizează introducerea unor obiective ecologice obligatorii, menite să încurajeze practici agricole sustenabile.

În paralel, statele membre vor trebui să adauge propriile condiții, adaptate particularităților locale, pentru a asigura implementarea efectivă a acestor politici. Noua versiune a PAC-ului își propune să fie mai simplă, mai flexibilă și orientată spre stimulente, în locul unor cerințe rigide.

bani
SURSA FOTO: Dreamstime

Controverse privind fuziunea fondurilor PAC

Un element important al reformei este fuziunea celor doi piloni actuali ai PAC într-un singur fond integrat, o schimbare controversată, criticată de organizațiile fermierilor europeni, care se tem că astfel se vor diminua garanțiile pentru sprijinul direct destinat fermierilor.

Această propunere marchează o nouă etapă în gestionarea resurselor agricole europene, încercând să răspundă provocărilor economice, sociale și de mediu ale sectorului agricol pe termen lung.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.