Vești proaste pentru industria din România! Cresc prețurile de producție
Prețurile producției industriale au înregistrat creșteri în luna septembrie față de aceeași lună a anului trecut. Cu toate acestea, în industria extractivă, prețurile au scăzut cu aproape 1%.
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut, în septembrie, cu 3,1%, în comparaţie cu acelaşi interval din 2018, arată datele provizorii publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Pe piaţa internă, preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 4,18% faţă de septembrie 2018, în timp ce pe piaţa externă s-a consemnat un salt de 1,22%, la nivel comparativ.
Potrivit sursei citate, pe marile grupe industriale, cea mai importantă creştere s-a înregistrat în industria bunurilor de uz curent – de 4,27%, urmată de industria bunurilor de folosinţă energetică (+3,60), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,35%), industria bunurilor de capital (+3,27%) şi industria bunurilor intermediare (+1,61%).
Pe secţiuni şi diviziuni, în septembrie 2019 faţă de septembrie 2018, preţurile producţiei industriale, atât pe piaţa internă, cât şi cea externă, s-au majorat cel mai mult în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+12,7%). Creşteri s-au mai consemnat în distribuţia apei, salubritate, gestionare deşeurilor şi activităţilor de decontaminare (+4,44%) şi în industria prelucrătoare (de 1,65%).
Pe de altă parte, preţurile producţiei industriale au scăzut în industria extractivă cu 0,91%.
La nivel comparativ septembrie 2019-august 2019, preţurile producţiei industriale pe total au crescut cu 0,1%, în condiţiile în care pe piaţa internă indicele s-au diminuat cu 0,04%, iar piaţa externă s-au majorat cu 0,35%.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





