Vești proaste pentru creditele românilor! BNR vine cu noi date despre ROBOR
Veste proaste pentru românii cu credite. BNR a anunțat un nou record negativ care-i arde la buzunare pe mii de români. ROBOR la 3 luni a atins cel mai mare nivel din ultimele 5 luni.
Cei care au rate vor privi cu stupoare cum indicele ROBOR la 3 luni a continuat să crească și azi. Joi, 19 decembrie acesta a atins o valoare de 3,16% cu 0,02% în creștere față de ieri.
Și indicele ROBOR la 6 luni este în creștere, atingând de asemenea cea mai mare valoare din iulie și până în prezent. Valoarea atinsă azi este de 3,21%, în urcare cu 0,03%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.
Indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), publicat de BNR la începutul lunii mai este la valoarea de 2,66% pentru al doilea trimestru din 2019.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




