Alertă pentru românii care se vor angaja în Marea Britanie, după Brexit. Riscă să fie expulzați!
Vești proaste vin de la Londra, după eșecul unui Brexit echitabil atât pentru Marea Britanie cât și UE. Astfel, românii și restul migranților vor avea foarte mult de suferit.
Autoritățile de la Londra se pregătesc să facă publice, în această săptămână condițiile în care cetățenii UE vor mai putea lucra în Marea Britanie, după Brexit, scrie presa din Regat. Migranții din UE care vor dori să se angajeze în Marea Britanie, după ce Regatul părăsește oficial blocul comunitar, trebuie să câștige cel puțin 30.000 de lire sterline pe an, potrivit cotidianului britanic The Telegraph. citat de știrileprotv.ro.
Astfel, muncitorii calificați vor trebui să obțină în Marea Britanie un job pentru care să fie plătiți cu cel puțin salariul minim, înainte de a li se permite accesul în Marea Britanie, pe baza unei vize cu o valabilitate de cinci ani.
Pe de altă parte, accesul muncitorilor necalificați în Regat se va face pe baza unei vize “temporare”, cu valabilitate de maximum un an, atât timp cât aceștia au un job. Odată ce această viză expiră, muncitorii necalificați vor fi obligați să părăsească Marea Britanie și se vor putea întoarce abia peste un an.
De asemenea, după Brexit, migranții nu-și vor mai putea aduce toată familia pentru a primi rezidență. În prezent, cetățenii UE pot aplica pentru pașaport britanic după cinci ani de rezidență în Marea Britanie.
Prin limitarea liberei circulații, autoritățile de la Londra vor să reducă migrația cu 80%, acesta fiind de altfel unul dintre principalele motive pentru care cei mai mulți britanici au votat în favoarea ieșirii din UE.
Potrivit presei de la Londra, ministrul britanic de Interne Sajid Javid va prezenta în această săptămână mult așteptatele planuri pentru limitarea liberei circulații după Brexit, exact cu 100 de zile înaintea ieșirii oficiale a țării din UE.
Limitarea migrației din țările UE va fi o catastrifă pentru companii, angajatorii suținând că deja au început să resimtă deficitul de personal, pe măsură ce cetățenii UE pleacă din Regat și alții nu mai vin, din cauza incertitudinilor privind Brexitul.
Numărul imigranţilor din Uniunea Europeană în Marea Britanie a coborât anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Totodată, statistica oficială arată și că mai puţine persoane au venit fără o ofertă de muncă fermă în primul an calendaristic plin de la votul asupra Brexitului din iunie 2016.
Imigraţia netă a cetăţenilor UE a scăzut la 101.000 persoane anul trecut, de la 133.000 în 2016. „Numărul estimat al cetăţenilor UE care vin în Marea Britanie ‘în căutare de lucru’ a continuat să scadă anul trecut şi numărul celor care vin în Regatul Unit pentru un loc de muncă ferm a rămas stabil”, notează ONS.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




