Vești bune pentru toți românii care lucrează în străinătate. Începând din 2019 își pot dubla sau chiar tripla salariile

Vești bune pentru toți românii care lucrează în străinătate. Începând din 2019 își pot dubla sau chiar tripla salariile
Publicat de Robert Agarici la 24 decembrie 2018, 17:35

Începând cu jumătatea anului 2019, românii care lucrează în străinătate își pot dubla sau chiar tripla salariile.

Asta pentru că Elveția, una din țările europene cu cel mai ridicat salariu mediu, și-a deschis complet granițele pentru lucrătorii români și bulgari.

Concret, restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate complet în 2016, dar reintroduse, din cauza afluxului mare de lucrători din cele două ţări pe piaţa muncii în Elveţia.

Iar dacă în Germania, Italia sau Spania, salariul mediu nu depășește 2500 euro, românii care vor alege să lucreze în Elveția vor putea câștiga de două sau chiar de trei ori mai mult, salariul mediu ridicându-se la suma de 6000 euro.

Aflat în vizită în România în luna noiembrie, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a afirmat că, după luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români. 

„În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre”, a explicat Berset.   

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.