Vești bune pentru elevii din România! Deputații au adoptat proiectul de lege privind gratuitatea transportului
SURSA FOTO: INQUAM Photos, George Călin
Proiectul de lege privind gratuitatea serviciilor de transport pentru elevii din învățământul privat a fost adoptat de către deputați. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată în privința acestui proiect, iar Senatul este for decizional.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că au dreptul la gratuitate la serviciile publice de transport şi elevii din învăţământul privat, conform Agerpres.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru asigurarea gratuităţii transportului local şi judeţean pentru elevi prin subvenţionarea de către unitatea administrativ-teritorială care a delegat/gestionează acest serviciu. Potrivit actului normativ, se garantează dreptul la gratuitate şi elevilor din învăţământul privat.
„Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1) decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale.
Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007. Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ”, prevede proiectul.
Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată cu acest proiect, iar Senatul este for decizional.
Sursă foto: INQUAM/George Călin
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





