Nu se știe, încă, dacă pensiile vor crește după 1 ianuarie 2024

În prezent, Guvernul Ciolacu se gândește să majoreze pensiile cu cel puțin rata inflației de la 1 ianuarie 2024 și să crească punctul de pensie, însă, momentan, nu se știe se vor realiza aceste planuri pentru că deficitul bugetar este mare și trebuie rezolvată problema legată de Legea Salarizării și de pensiile speciale.

Potrivit unor surse guvernamentale, citate, joi, de Antena 3 CNN, în rândul membrilor coaliției de guvernare există îngrijorări reale că, anul viitor, deficitul bugetar va fi mai mare decât anul acesta, de aceea, acum, se caută bani pentru majorarea pensiilor.

Guvernul Ciolacu vrea să renegocieze PNRR-ul

Un alt jalon important din PNRR este legea pensiilor din sistemul unitar, adică eliminarea inechitățile din sistemul public de pensii. În plus, Comisia Europeană (CE) cere Guvernului României ca pensiile să nu depășească 9,4% din PIB, însă sursa citată anterior susține că oficialii români vor să renunțe la această limitare.

De altfel, în cadrul coaliției de guvernare, există discuții și cu privire la legea salarizării bugetare pentru că ne-am asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ca sporurile să fie de maximum 20%, dar, acum, există bugetari care au sporuri de peste 80% din salariul de bază, motiv pentru care trebuie făcute modificări.

Planurile Guvernului Ciolacu trebuie aprobate de Comisia Europeană (CE) pentru a se putea realiza.

Vă amintim că, la finalul ședinței de guvern de joi, 20 iulie 2023, premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că, până la sfârşitul lui august 2023, trebuie finalizată renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de aceea toţi miniştrii care coordonează reformele trebuie să facă un efort mare pentru a reajusta aceste proiecte.

„Avem, de asemenea, şi alte probleme importante, tot până la 31 august trebuie să finalizăm renegocierea PNRR. Toţi miniştrii care coordonează reforme trebuie să facă un efort pentru a regândi priorităţi şi a reajusta proiecte. Deci vara aceasta îmi pare foarte rău, nu vom avea concedii. Suntem într-o cursă contratimp să accesăm toți banii europeni disponibili.

De asemeni, domnul ministru Rafila, și dvs. vă aflați tot contratimp cu adoptarea normelor la Planul național de luptă împotriva cancerului. Înțeleg că tot ansamblul legislativ ce însumează aceste norme este deja pus în transparență publică. Așadar, săptămâna viitoare doresc să adoptăm modificările în ședința de guvern”, a spus liderul social-democraților.