Simona Halep rămâne suspendată! Nu va participa la Qatar Open

Qatar Open, turneu de tenis organizat la Doha între 13 februarie și 18 februarie, este unul dintre cele mai apreciate turnee de tenis, iar lista participantelor reflectă acest lucru.

Anterior, jucătoare de tenis precum Simona Halep, Martina Hingis, Maria Șarapova, Justine Henin și Victoria Azarenka au triumfat la Doha, iar lista participantelor se extinde anual.

În 2023, însă, Simona Halep nu a fost acceptată pe tabloul principal a competiției din seria WTA 500, pe care a cucerit-o în 2014.

Organizatorii Qatar Open au anunțat deja lista participantelor pentru ediția din acest an, iar Simona Halep și Maria Sakkari (Grecia, 6 WTA) sunt singurele jucătoare de tenis importante care vor lipsi, potrivit listei oficiale.

Simona Halep a pierdut premiile în bani de la Australian Open 2023

Din nefericire, Simona Halep nu a putut participa nici la Australian Open 2023, care început pe data de 16 ianuarie. Potrivit Sport Bull, doar cinci jucătoare de tenis din România participă la Australian Open 2023, respectiv: Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA), Ana Bogdan (48 WTA), Jaqueline Cristian (151 WTA) și Patricia Țig (795 WTA). Pe tabloul masculin, țara noastră nu are niciun reprezentant.

Vă amintim că sportiva a reușit să ajungă în finala Australian Open în 2018, atunci fiind învinsă de către Caroline Wozniacki.

Organizatorii Australian Open au anunțat premii record în acest an. Suma totală a fost majorată și se ridică la aproape 53,3 milioane de dolari americani. Fiecare participant va primi câte 74.198 de dolari americani, dacă va fi prezent pe tabloul principal.

În cazul unei calificări în turul doi, cecul va avea o valoare de 110.397 de dolari americani. În cazul unei calificări în turul trei, suma acordată va ajunge la 159.202 de dolari americani. Calificarea în optimi va fi recompensată cu 236.281 de dolari americani, iar accederea în sferturi le va aduce jucătoarelor de tenis 387.919 de dolari americani.

Semifinalistele de la Australian Open vor primi un cec în valoare de 644.371 de dolari americani, iar marea câștigătoare va fi recompensată cu 2,07 milioane de dolari americani, în timp ce învinsa din finală va primi doar 1,13 milioane de dolari americani.

„Este important să ducem mai departe succesul tenisului din Australia, să oferim oportunități importante de a juca și să ne asigurăm că jucătorii cei mai buni din lume sunt recompensați pe măsură. La Australian Open 2023, au crescut valoarea premiilor în toate rundele, din calificări până în finale.

Dar accentul a fost pus pe primele tururi, pentru a ajuta jucătorii tineri să investească în carierele lor și să le asigure o bază solidă pentru începutul de sezon”, a declarat Craig Tiley, directorul turneului de tenis.