Conform noii legislaţii UE, va fi obligatorie montarea unui sistem de antiblocare a roţilor la frânare pe toate motocicletele cu o cilindree a motorului de peste 125 cc. Începând cu 1 ianuarie 2016, acest lucru se aplică tuturor motocicletelor cu omologare tip, iar din 2017 tuturor modelelor noi. În plus, motocicletele de dimensiuni mai mici, cu o cilindree de 50 cc sau mai mare trebuie să dispună fie de un sistem ABS, fie de un sistem de frânare combinat. Acesta din urmă conectează mecanic frânele faţă şi spate, prin urmare ambele roţi sunt decelerate de fiecare dată în timpul frânării. Totuşi, această soluţie nu reglează presiunea în sistemul de frânare, roţile putându-se bloca în continuare. În urma ratificării de către Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri, regulamentul a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi a intrat astfel în vigoare.

Doar în 2011, aproximativ 5.000 de motociclişti şi-au pierdut viaţa pe şoselele Europei. „Un sistem ABS oferit ca dotare standard poate preveni peste un sfert din totalul accidentelor de motocicletă soldate cu vătămări corporale” – astfel prezintă Gerhard Steiger, preşedintele diviziei de Sisteme de control al şasiului Bosch, rezultatele unui studiu Bosch cu privire la accidentele rutiere.   

Încă din 1994, Bosch produce sisteme de antiblocare a roţilor la frânare pentru motociclete şi a vândut până în prezent aproximativ 750.000 de unităţi. În 2010, Bosch a lansat o generaţie de sisteme ABS proiectate special pentru motociclete. De atunci, grupul dezvoltă în permanenţă funcţii suplimentare pentru a optimiza performanţa sistemului. În 2010, Asociaţia germană de automobile ADAC a evidenţiat contribuţia acestui sistem la sporirea siguranţei, acordându-i premiul „Îngerul Auriu” la categoria „Inovaţie şi mediu înconjurător”.


Te-ar putea interesa și: