Veste tristă despre Tudor Gheorghe. Ce s-a întâmplat cu marele artist
SURSA FOTO: E-theatrum - Tudor Gheorghe
Tudor Gheorghe este în stare gravă la spital! Artistul îndrăgit de o țară întreagă a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Tudor Gheorghe, în stare gravă la spital
Tudor Gheorghe a fost preluat de o ambulanță de la un hotel din Iași, după ce a căzut în baie și s-a lovit la cap.
Apelul la 112 a fost efectuat de fiul său. La fața locului au intervenit un echipaj medical și unul de poliție. Artistul a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde a ajuns în stare gravă.
Știre în curs de actualizare…
Despre Tudor Gheorghe
Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, în comuna Podari, județul Dolj. A urmat studiile la Institutul de Teatru, pe care l-a absolvit în 1966, an în care a fost angajat la Teatrul Național din Craiova. La doar 21 de ani, a devenit unul dintre cei mai tineri actori din țară și a debutat pe scena Naționalului craiovean în rolul Paznicului tânăr din „Cocoșul negru” de Victor Eftimiu.
În anii de început ai carierei, a interpretat roluri de comedie și dramă alături de actori importanți ai teatrului craiovean, în spectacole precum „Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu, „D-ale carnavalului” de I. L. Caragiale și „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca. Între 1970 și 1990, a jucat în creații cu mare profunzime artistică, printre care „Mitică Popescu” de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, „Unchiul Vanea” de Anton Cehov și „Piticul din grădina de vară” de Dumitru Radu Popescu.
Paralel cu activitatea de actor, Tudor Gheorghe s-a afirmat ca artist complex, cu o expresivitate puternică și o energie scenică deosebită. Cântă despre dragoste, despre bucuriile și tristețile oamenilor, iar repertoriul său îmbină poezia cu muzica într-o manieră originală. Este căsătorit cu actrița Georgeta Luchian Tudor, împreună având un fiu, Adrian. Deși a avut posibilitatea de a rămâne definitiv în Occident, a ales să revină în România.
Copilăria sa a fost marcată de dificultăți, deoarece tatăl său, Tudor Ilie, a fost condamnat politic. În perioada regimului comunist, artistul a întâmpinat numeroase restricții, spectacolele i-au fost cenzurate, iar aparițiile publice i-au fost interzise timp de aproape un deceniu, până la Revoluția din 1989. În 1979, spectacolul „Pe-un franc poet” a fost oprit imediat după premieră, în urma intervenției autorităților.
În 1969 a prezentat primul recital, „Menestrel la curțile dorului”, construit pe versuri de Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Ulterior, după studii aprofundate la Institutul de Folclor din București, a urmat recitalul „Șapte balade”. Între 1969 și 1996, a realizat 22 de spectacole de muzică și poezie, consolidând un stil artistic propriu.
După 1989, Tudor Gheorghe a revenit pe scenă cu spectacolul „Cântece cu gura închisă”, prezentat în 1992. Din 1998 și apoi din 1999, a continuat seria „Anotimpurile poeziei românești”, realizată în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu. În 2008 a revenit și în teatru, jucând în musicalul „Omul din La Mancha”, inspirat din romanul lui Miguel de Cervantes „Don Quijote de la Mancha”, precum și în spectacolul „Taina cuvintelor”.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





