Veste șoc despre mașinile second-hand din România! Anunțul făcut de RAR

Veste șoc despre mașinile second-hand din România! Anunțul făcut de RAR
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 3 septembrie 2019, 19:43

Acțiuni de amploare ale oamenilor legii. Polițiștii au făcut o razie fără precedent în trafic. Au împățit amenzi, iar zeci de mii de șoferi au rămas, pentru un timp, pietoni.

Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic, în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 33.508 vehicule, în toată ţara, fiind constatate deficiente tehnice majore şi/sau periculoase la 15.235 de vehicule (45,47%), care au fost declarate neconforme.

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019, au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare.

Deficienţele tehnice cel mai des întâlnite au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%), precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%).

Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

„Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni”, precizează reprezentanţii RAR.

Informații articol
Publicat în: Info util
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.