Veste importantă despre certificatul verde! Urmează schimbări radicale. Mutarea surpriză la nivelul Europei

Veste importantă despre certificatul verde! Urmează schimbări radicale. Mutarea surpriză la nivelul Europei

Sursă: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 15 noiembrie 2021, 08:24

Certificatul verde era documentul salvator la nivel european, dar iată că începe să-şi arate limitele. Ce probleme au fost semnalate în legătură cu aceste documente şi ce decizii au început deja să ia unele ţări din Europa?

Se anunţă sfârşitul pentru certificatul verde?

Certificatul verde îşi arată limitele. Ce nu s-a luat în calcul, până acum?

Certificatul digital de vaccinare a fost adoptat în întreaga Uniune Europeană, însă tot mai multe studii vorbesc despre reducerea, în timp, a imunităţii, astfel că aceste documente ar putea oferi, la un moment dat, doar o falsă asigurare privind protecția în fața bolii.

Din acest motiv, unele ţări încep să-şi actualizeze regulile şi să impună a treia doză de vaccin, notează Politico.eu.

Certificatul verde a fost adoptat cu multă încredere de către ţările Uniunii Europene, în speranţa că persoanele vaccinate se vor putea bucura de o viaţă cât de cât normală, iar graniţele interne ale Europei vor rămâne deschise.

Unele ţări încep deja să condiţioneze certificatul verde de a treia doză

Însă acum certificatele acestea îşi arată limitele, pentru că pentru oamenii vaccinați la începutul anului, spre exemplu, dovada vaccinării ar putea oferi o asigurare înșelătoare. Datele arată că imunitatea oferită de vaccin se reduce substanțial la șase luni după a doua doză, în special în rândul persoanelor vârstnice.

Mai multe state europene, precum Franţa şi Grecia, au luat deja măsuri pentru a preveni un moment în care certificatele de vaccinare ar deveni irelevante. Certificatul COVID va rămâne valid pentru francezii de peste 65 de ani numai dacă se vor vaccina şi cu cea de-a treia doză.

Similar, în Grecia, se vorbeşte despre o dată de expirare a certificatului verde. Cine refuză rapelul, se va trezi cu un certificat de vaccinare inutil.

Croația și Austria impuseseră deja un termen de expirare pentru certificatele de vaccinare, stabilit inițial la un an. Austria l-a redus, între timp, la nouă luni.

Ce planuri are Comisia Europeană, în acest context?

Şi Comisia Europeană ia în considerare posibilitatea de a actualiza regulile pentru a rezolva probleme precum reducerea imunității, situația epidemiologică și rata încă mică de vaccinare din unele state.

“Scopul nostru este să facem viața mai simplă pentru europeni, odată cu respectarea regulilor de siguranță și a recomandărilor științifice. (…) De aceea vom fi atenți și vom analiza actualizarea regulilor”, afirmă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Totuşi, Comisia Europeană nu a anunțat planuri iminente pentru actualizarea certificatului verde.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.