Veste cumplită pentru proprietarii de apartamente! Se întâmplă chiar acum în România
sursa: capital.ro
Tot mai mulți bucureșteni aleg să se debranșeze de la sistemul centralizat din cauza problemelor privind alimentarea cu apă caldă și căldură. Deși unii plătesc facturile la timp, au parte de apă caldă și căldură cu porția sau deloc.
Având în vedere problemele din București privind apa caldă și căldura, tot mai mulți bucureșteni racordați la sistemul centralizat decid să se debranșeze. Numărul solicitărilor a crescut substanțial, cu 33% față de anul trecut și este dublu față de anul 2019.
Tot mai mulți bucureșteni aleg varianta debranșării
Deși plătesc facturi uriașe pentru apă caldă și căldură, oamenii le primesc cu porția, iar cele mai multe probleme sunt în Sectoarele 2 și 6. De altfel, datele arată că cei mai mulți bucureșteni care au decis să se debranșeze sunt în Sectorul 6.
Astfel, aproape 1.400 de bucureșteni din Sectorul 6 au depus o cerere pentru a se deconecta de la sistemul centralizat, iar în Sectorul 2 cifra se ridică la 600. Și în sectoarele 4 și 5 datele arată că au fost depus peste 500 de cereri de debranșare.
„Majoritatea vor să se debranșeze pentru că nu se mai poate în situația în care am ajuns. Adică într-o lună de zile să nu ai nicio săptămână căldură și apă caldă. De multe ori vine pe țeava de apă caldă apă rece și oamenii o plătesc ca apă caldă”, a spus un administrator de bloc din Sectorul 6.
Trebuie menționat că cei care aleg această variantă sunt nevoiți să suporte anumite costuri. Astfel, trebuie plătită o taxă de 204 lei către Termoenergetica pentru verificarea dosarului și emiterea celui de debranșare. De asemenea, firmele de instalații care întocmesc și depun la Termoenergetica dosare de debranșare percep între 2.500 și 3.000 de lei pentru obținerea avizului. La aceste costuri se adaugă și cele pentru instalarea unei centrale, scrie Realitatea TV.
Nicușor Dan, despre bucureștenii care vor să se debranșeze
Recent, primarul general al Capitalei a vorbit despre intenția bucureştenilor de a renunţa la branşamentul la sistemul centralizat. Edilul a explicat că sistemul centralizat la care sunt racordate aproximativ 550.000 de apartamente „realizează un echilibru între necesarul de energia termică pentru aceste apartamente şi necesarul de energie electrică pentru întreg Bucureştiul”.
„Cele patru CET-uri principale şi celelalte mai mici produc energia termică, dar, foarte important, ele produc energia electrică pentru Bucureşti şi, aşa cum este făcut sistemul pe energie electrică, dacă prin absurd aceste CET-uri nu ar furniza energie electrică Bucureştiul nu ar avea de unde să se alimenteze. Deci e un echilibru între termic şi electric şi este sarcina noastră, a tuturor, să menţinem acest sistem termic plus electric”, a explicat edilul.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





