Cetățenii din Uniunea Europeană care nu își permit să își achite facturile nu vor fi debranșați

Super veste pentru români! Parlamentul European a luat măsuri pentru a ne proteja în această iarnă. Marius Tudor, consilier în Parlamentul European, a anunțat joi, 6 octombrie, ce au decis deputații europeni.

Potrivit spuselor sale, PE interzice debranșarea cetățenilor din statele din Uniunea Europeană care nu își permit să își achite facturile. El a prezentat, totodată, deciziile unei rezoluții adoptate miercuri, 5 octombrie 2022, în Parlamentul European.

„Într-o rezoluție adoptată miercuri, 5 octombrie, Parlamentul European alertează statele membre că este interzisă debranșarea locuințelor cetățenilor care nu își pot permite plata facturilor, iar accesul la energie nu trebuie să fie îngrădit. Conform acestei rezoluții, consumatorii ar trebui să fie mai bine protejați de suspendarea sau retragerea contractelor lor cu tarif fix de către furnizori, precum și de plăți anticipate exorbitante pentru gaz și electricitate.

Se solicită o taxă pe profiturile excepționale și un plafon de preț adecvat pentru importurile de gaze prin conducte. Companiile care au beneficiat de profituri extraordinare trebuie să contribuie la atenuarea consecințelor negative ale crizei, spun europarlamentarii”, a anunțat Marius Tudor, într-un comunicat de presă.

Parlamentul European vrea ca persoanele vulnerabile să beneficieze de pe urma taxării furnizorilor de energie

În ceea ce privește contribuțiile de solidaritate propuse pentru profiturile companiilor de petrol, gaze naturale, cărbune și rafinării, deputații europeni au avertizat că unele dintre cele mai mari companii energetice ar putea omite să plătească contribuția, de aceea solicită ca această contribuție să fie concepută pentru a preveni evaziunea fiscală.

De asemenea, Parlamentul European cere Comisiei Europene să propună o marjă de profit adecvată și să ia măsuri suplimentare pentru introducerea unei taxe pe profiturile excepționale pentru companiile energetice care au avut de câștigat în urma crizei energetice. Potrivit celor spune de Marius Tudor, Parlamentul European susține că de pe urma taxării acestor profituri ar trebui să beneficieze, în principal, consumatorii casnici, mai ales consumatorii vulnerabili.

„Deputații europeni solicită, de asemenea, Comisiei să analizeze îndeaproape activitățile actorilor financiari care au contribuit la volatilitatea prețului carbonului și să acționeze pentru a elimina influența capitalului speculativ“, a explicat Marius Tudor.