Peste 800 de mii de români nu și-au primit cardurile de energie

Până acum, 1,7 milioane de familii au primit cardul de energie pentru a-și putea achita facturile, iar alte 340.000 de carduri de energie urmează să fie distribuite în România începând de luni, 6 martie 2023.

De altfel, 520 de persoane au fost eliminate de lista beneficiarilor pentru că autoritățile statului au aflat că înregistrează venituri de peste zece mii de euro.

Peste 800 de mii de oameni nu și-au primit încă ajutorul financiar. În peste 550.000 de locuințe, autoritățile statului nu au putut stabili numărul de persoane care locuiesc acolo, motiv pentru care nu au putut trimite cardurile de energie. În plus, circa 300.000 de oameni, care locuiesc la aceeași adresă cu alți colocatari și depășesc plafonul de 2.000 de lei,  nu au primit cardurile de energie.

Atenție! În cazul pensionarilor care locuiesc singuri, dar în baza de date figurează că în casa lor sunt mai multe persoane ale căror venituri depășesc 2.000 de lei, pot cere primăriei să realizeze o anchetă socială. Până acum, au fost înregistrate peste 450.000 de declarații pe propria răspundere.

„Avem cele două situații pe care le-am mai prezentat, acelora care au domiciliul la aceeași adresă, dar fie nu a fost întocmit nomenclatorul stradal sau nu s-a operat în cărțile de identitate adresa de domiciliu, conform cu nomenclatorul stradal 550.000 de astfel de beneficiari avem în această situație NU a ajuns cardul, dar în această perioadă de timp am interogat bazele de date, am cules declarațiile pe propria răspundere și din aceștia 340.000 urmează ca de luni să li se distribuie și să li se tipărească cardul de energie.

Mai avem cei care locuiesc la aceeași adresă cu colocatari care fac depășirea de 2 mii de lei a pragului de venit stabilit prin lege 298.000 de beneficiază, tot de luni începem distribuirea înștiințărilor pentru că sunt excluși din lista de beneficiari și avem mecanismul anchetele sociale”, a declarat, vineri, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul unui interviu acordat pentru PRO TV.

Potrivit spuselor sale, cei care nu au primit cardul de energie sunt cei care au dat declarațiile pe propria răspundere și urmează ca de luni la cei 347 de mii, respectiv 347 de mii de locuri de consum urmează să distribuim respectivele carduri de energie, luni 6 martie.

„Am primit înștiințarea din care reiese că acolo sunt doi colocatari ce realizează venituri din diverse activități profesionale, dar acei colocatari nu locuiesc cu beneficiarul la respectiva adresă. Beneficiarul cu înștiințarea pleacă la primăria de care aparține, i se întocmește o anchetă socială pe care o avem stabilită ca model, prin ordin de ministru.

Ancheta socială concluzionează că la adresa respectivă locuiește doar beneficiarul nostru singur. Cu acea anchetă socială, beneficiarul se duce la oficiul poștal. Predă ancheta, noi ne facem treaba, interogăm bazele de date și stabilim că se confirmă cele constatate în ancheta socială, urmând ca poștașul să se ducă și să distribuie cardul”, a adăugat Marcel Boloș.

Cum se stabilesc veniturilor oamenilor care primesc carduri de energie?

În cadrul acelui interviu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a explicat modul de calcul pentru beneficiarii cardului de energie.

„Să presupunem că beneficiarul nostru are o pensie de 1.500 de lei, la adresa de domiciliu locuiește cu unul dintre fii care are o activitate persoană este un profesor care realizează un venit de 5 mii de lei net. Se adună 5.000 de lei împreună cu 1.500, asta înseamnă 6.500, împărțit la doi – rezultă 3.200, deci NU se încadrează.

Foarte important ca cei care au adresa de domiciliu aceeași cu colocatarii care au adresa de domiciliului cu titularul nostru de card, veniturile de cumulează și se împart la numărul de persoane. Pe de altă parte, sunt peste 500 de familii, unde veniturile depășesc 10 mii de euro lunar, iar beneficiarii au fost eliminați de pe listă”, a zis el.

„Am avut 527 de cazuri, în care am avut 10 mii de euro per persoană net realizat lunar, nu le-am eliberat cardurile de energie, au fost excluși de pe listă și sunt la nivel național, peste 300.000 de astfel de cazuri, în care au fost eliminați de pe listă – dar care prin simpla interogare a bazelor de date, au depășit plafonul de două mii de lei”, a completat Marcel Boloș.