Anunț de la Viorica Dăncilă: Legea care va ieftini vacanțele
Guvernul va aproba reducerea TVA la 5% în domeniul turismului, a anunțat premierul Viorica Dăncilă.
Guvernul va aproba reducerea TVA la 5% în domeniul turismului, pentru cazare, servicii de restaurant şi catering, dar şi pentru utilizarea facilităţilor sportive, parcurilor de distracţii şi recreative, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
„Turismul românesc este un domeniu dinamic şi cu potenţial de creştere. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că măsuri de stimulare, precum acordarea voucherelor de vacanţă, produc rezultate şi efecte pozitive pentru economie. Numărul turiştilor cazaţi în luna august 2018 a fost cu aproape 10% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Luăm astăzi încă o decizie importantă pentru sprijinirea acestui sector, reducerea cotei taxei pe valoarea adăugată la 5% pentru cazare, servicii de restaurant şi catering, dar şi pentru utilizarea facilităţilor sportive, parcurilor de distracţii şi recreative”, a declarat Viorica Dăncilă, joi, în deschiderea şedinţei de Guvern.
Premierul a adăugat că România va avea astfel cea mai redusă cotă de TVA din Uniunea Europeană aplicată în turism, iar „experienţa din anii trecuţi dovedeşte că scăderea acestei taxe produce efecte pozitive în economie”. AGERPRES
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





