Benzina a fost ieftinită cu trei bani pe litru atât la OMV Petrom, cât şi la Lukoil, iar la motorină, preţurile au fost diminuate cu patru bani pe litru.

Citiţi şi: CU CÂT VINDE GAZPROM BENZINA ŞI MOTORINA ÎN ROMÂNIA

În prezent, Lukoil comercializează benzina Euroluk 95 cu 5,77 lei pe litru, iar sortimentul Ecto 98, cu 6, 44 de lei. Lukoil, cea de-a treia companie de pe piaţa românească, după numărul de staţii, a ieftinit motorina cu 4 bani în cazul Euro L Diesel, de la 5,98 la 5,94 de lei, şi cu trei bani pe litru- sortimentul Ecto Super Diesel cu 3 bani pe litru, de la 6,36 la 6,33 de lei. Menţionăm faptul că valorile exprimate mai sus reprezintă preţurile medii.

Cea mai mare companie petrolieră de pe piaţa românească, OMV Petrom, publică pe site-ul propriu preţurile din fiecare staţie de carburanţi. Astfel, la staţia Mihai Eminescu din Capitală, benzinărie monitorizată de capital.ro, benzina Standard 95 costă 5,81 de lei, iar sortimentul Extra 99 are preţul de 6,23 de lei.
În cazul motorinelor, preţul a fost diminuat cu 4 bani, de la 6,08 la 6,04 lei.
La începutul acestui an, preţul benzinei au crescut cu 11 bani, iar al motorinei, cu 14 bani.

OMV Petrom a scăzut preţul motorinei şi săptămâna trecută.

Potrivit ultimelor date prezentate de Oil Bulletin, România şi Bulgaria sunt statele europene cu cel mai mic preţ al benzinei. În cazul motorinei, cel mai mic preţ din UE se regăseşte în Luxemburg.