Pretul unui baril de petrol a scazut cu aproximativ 50% de la maximul inregistrat in luna iulie (145,29 $/baril), iar pretul benzinei in SUA a scazut sub trei dolari pe galon. Totusi, acest lucru nu inseamna ca vanzarile de SUV-uri se vor revigora.

Desi pretul unui baril de petrol a coborat usor sub 70 de dolari, analistii din industria auto nu se asteapta ca pretul in scadere al benzinei sa puna pe picioare vanzarile de camionete si SUV-uri pe piata americana.

„Motorul vanzarilor de masini noi a fost si va fi intotdeauna locul de munca si cresterea veniturilor”, declara George Pipas, managerul pentru analiza vanzarilor in cadrul Ford Motor Co. Acesta este de parere ca economia slaba si nu pretul scazut la combustibil va avea cel mai mare aport, cumparatorii fiind determinati sa achizitioneze vehicule mai putin scumpe.

„Vom asista la o revenire a vanzarilor de masini de clasa medie in octombrie. Vom vedea cum masinile de clasa medie vor detine o proportie mai mare a vanzarilor in octombrie fata de septembrie, in timp ce vanzarile de SUV-uri si camionete vor scadea in continuare”, a precizat Pipas.

Pe de alta parte, Mark LaNeve, vicepresedintele de vanzari al General Motors (GM) pentru America de Nord este de parere ca scaderea pretului la combustibili ar putea determina unii consumatori sa doreasca din nou SUV-uri si camionete. Cu toate acestea, LaNeve nu se asteapta la o schimbare vizibila a cererii pentru astfel de autovehicule in luna octombrie.

„Pe termen lung se va constata o presiune asupra pretului petrolului. Consumatorii cauta eficienta consumului de combustibil pentru fiecare activitate”, a precizat reprezentantul GM.

Sursa: Automotive News